Reactualizat la:

Dans în paşii „Black Style“

Dans în paşii „Black Style“
REŞIŢA – Cei 28 de tineri dansatori ai trupei exersează alături de coregraful lor, Leo Stanciu.

 (1 comentariu)

Rectifica

Pe membrii trupei i-am găsit la „lucru“, în timp ce repetau cu asiduitate paşii de dans. Acordul muzicii face să răsune sala din incinta Ateneului Tineretului. Aici se întâlnesc tinerii, în sala pusă la dispoziţie de Fundaţia pentru Tineret Caraş-Severin.

Podelele vibrează, ecoul muzicii răsună, indicaţiile coregrafice sunt la ele acasă. Asta se întâmplă în fiecare joi, sâmbătă şi duminică, atunci când, între orele 16.00-18.00, repetă „Black Style“.

Tinerii cu vârste între 14 şi 20 de ani compun o trupă formată la sfârşitul anului trecut.

„Eu predau dansuri de vreo opt ani, dar cu grupa aceasta lucrez din decembrie“, ne spune coregraful Leo. Băieţii şi fetele se pregătesc serios. Mai ales că vara a început iar, în luna august, Leo va merge pe litoral timp de trei săptămâni.

„Cei mai buni mă vor însoţi la Eforie. Eu voi merge să cânt, iar ei vor dansa pe scenă alături de mine“, ne mai spune „Unicool Leo“, numele de scenă al celui care se ocupă de destinele trupei.

O binemeritată pauză, venită după un interval de efort intens, ne-a oferit prilejul de a culege impresiile câtorva dintre componenţi. Andreea este elevă în clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Mircea Eliade“. Din luna ianuarie, face parte din „Black Style“.

„Îmi place aici, atmosfera a frumoasă şi cred că avem un coregraf grozav“, ne spune tânăra de 17 ani. La fel de bine se simte şi mai mica sa colegă, Mădălina. Deşi obosită de efort, Mădi, cum o alintă colegii, a găsit puterea de a ne spune câteva cuvinte. „Dansez în trupa lui Leo de vreo trei luni. E super“, sunt cuvintele fetei de 14 ani, elevă a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 9 din municipiu.

Între o gură de aer şi alta de apă, Andrei ne dezvăluie câteva dintre impresiile sale. „Ne simţim bine alături de Leo. Eu dansez în trupă de trei luni şi fac faţă cu brio“, sunt cuvintele tânărului de 17 ani, elev la Liceul „Traian Lalescu“.

Colegul său Ionuţ este „black styler“ încă de la înfiinţarea trupei. „Fac dansuri din luna decembrie. Mă simt bine alături de coregraful nostru, care e un tip de gaşcă“, ne spune tânărul Ionuţ Florea, elev al Grupului Şcolar Industrial de Construcţii. Dar pauza se termină şi „Black Style“ se apucă din nou de treabă …

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Recoltă bogată de roşii prin programul „Tomata românească”
CARAŞ-SEVERIN - Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să [...] mai multe »
Ansamblul Semenicul a aniversat 50 de ani
REŞIŢA - Festivităţile au început la Consiliul Judeţean şi s-au încheiat cu un spectacol folcloric la Palatul [...] mai multe »
Ia, mamă! E bună! E din Grecia, nu de oriunde
IAZ - La intrarea în satul Iaz, dinspre Oţelu Roşu, pe marginea drumului, se arată trecătorilor un cort verde, cu [...] mai multe »
Şi-a dat viaţa pentru banii muncitorilor
REŞIŢA - Jandarmii cărăşeni au pus în scenă un episod petrecut în urmă cu un secol, în urma căruia un jandarm [...] mai multe »
Vela: Acuma sincer, şi Felix şi-o cere!
CARAŞ-SEVERIN - Primarul Caransebeşului a primit vineri o înştiinţare că în Biroul Permanent Local al PNL [...] mai multe »
Au intrat sub roţile TIR-ului
TOPLEŢ - O femeie de 48 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs vineri după-amiază, [...] mai multe »
În sfârşit a venit vacanţa!
CARAŞ-SEVERIN - Vineri, a sunat în şcoli pentru ultima oară clopoţelul. Dar nu pentru a anunţa intrarea la ore, ci [...] mai multe »
Admitere 2019 – învățământ la distanță la Universitatea Politehnica din Timișoara
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău! S-a dat startul pentru înscrieri la concursul de ADMITERE 2019 – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou