Reactualizat la:

Daniela Popescu a fost suspendată

Daniela Popescu a fost suspendată
REŞIŢA – Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a decis miercuri suspendarea dr. Daniela Popescu din funcţia de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi demararea unei anchete de către corpul de control al Ministerului Sănătăţii.

 (24 comentarii)

Aceasta a fost numită în această funcţie luni, în urma unei sentinţe judecătoreşti definitive şi executorii.

Interimar, până la finalizarea anchetei, la conducerea SJA a fost numit dr. Cosmin Librimir. Direcţia de Sănătate Publică CS a propus Ministerului Sănătăţii ca toate acuzaţiile pe care angajaţii le aduc la adresa dr. Daniela Popescu să fie verificate şi să se realizeze şi un audit al SJA. Timp de trei zile, angajaţii de la Ambulanţă au fost în grevă spontană de protest, cerând demisia dr. Daniela Popescu, pe care o acuză de grave abateri în perioada cât a condus serviciul.

Aceştia au depus şi un protest la DSP cu semnătura majorităţii angajaţilor, în care arătau că nu doresc să piardă un manager excepţional aşa cum este medicul Cosmin Librimir, care a reuşit să resusciteze Serviciul de Ambulanţă, ce a fost aproape în colaps din cauza unui management foarte prost în ultimii 20 de ani.

Cristian Franţ

Rectifica



Comentarii 24

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou