Reactualizat la:

Daniel Padurean a reconfirmat la Ghiroda

Daniel Padurean a reconfirmat la Ghiroda
REȘIȚA – În localitatea Ghiroda, județul Timiș, s-au desfășurat întrecerile ediției a XIV-a a „Trofeului Mediator” la șah rapid, la timpul de 25 de minute, pentru fiecare jucător, la nivel de juniori până la 20 de ani.

Printre cei 29 de jucători s-au regăsit și doi dintre cei mai buni șahiști reșițeni, legitimați la Clubul Sportiv Muncitorul. Și amândoi au avut rezultate foarte bune. Astfel, Daniel Pădurean a reușit performanța de a se impune în clasamentul general, cu 6 puncte, din 7 posibile. Iar Andru Mihai Buga s-a clasat pe locul trei la copii până la 12 ani, și pe poziția opta la general.

„Evoluțiile celor doi sportivi au confirmat încă o dată talentul și valoarea lor, în acest moment, care ne dau speranțe că, în continuare au mari șanse de a se impune mai elocvent, la nivel național”, ne-a precizat Valeriu Grozav, maestru al sportului, component al echipei de seniori a clubului reșițean, care s-a ocupat o bună perioadă de timp de pregătirea tinerilor șahiști.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut la un gol jocul cu Bacăul lui Adi Petrea
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat joi, 15 august, un nou joc de pregătire în compania formației CSM Bacău. [...] mai multe »
Lupacul merge mai departe în Cupa României
CARAȘ-SEVERIN - FC Voința Lupac s-a calificat în turul următor al Cupei României, după ce a învins acasă, cu [...] mai multe »
S-a înființat selecționata 2008 a județului
REȘIȚA - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat pe stadionul Gloria o selecție pentru formarea [...] mai multe »
Voința Lupac întâlnește CS Hunedoara
CARAȘ-SEVERIN - Campioana județului Caraș-Severin, Voința Lupac, va juca miercuri, 14 august, de la ora 17:30, pe [...] mai multe »
Banat Girls, din nou în iarbă
REȘIȚA - Fotbalistele de la ACS Banat Girls au reluat luni, 12 august, pregătirea în vederea participării în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou