Reactualizat la:

Daniel Oprița: Sunt multumit de rezultat

Daniel Oprița: Sunt multumit de rezultat
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Antrenorul rosso-nerilor a tras concluziile după primul succes oficial din 2018.

Rectifica

La finalul jocului cu Becicherecu Mic, încheiat cu scorul de 11-0 în favoarea Reșiței, antrenorul Daniel Oprița s-a declarat mulțumit de rezultat, de joc și de atitudinea arătată de echipa sa.

„Sunt mulțumit de rezultat, de joc și de atitudinea echipei mele. De obicei, la astfel de meciuri, este destul de greu să-i faci pe jucători să se concentreze la maxim și acest lucru am încercat să le spun toată săptămâna de dinaintea meciului. Le-am cerut înainte de acest joc, să trateze fiecare meci din retur la fel, să nu-i subestimeze pe adversari, chiar dacă la această partidă am întâlnit formația de pe ultimul loc. De asemenea, le-am spus să înscrie atât cât se poate și să nu se relaxeze până nu va fluiera arbitrul finalul jocului. Ne-am dorit să jucăm la fel pe toată durata partidei și așa am și făcut. Chiar dacă aș mai fi vrut să marcăm câteva goluri, până la urmă sunt mulțumit. La pauză i-am certat puțin pentru că, scorul de 4-0 nu era unul care mă mulțumea, deoarece la finalul campionatului, nu știm cât va conta golaverajul. Trebuie să tratăm serios fiecare meci și unde putem să dăm goluri multe, trebuie să ne concentrăm și să marcăm atât cât se poate. Am văzut că Șirineasa s-a încurcat pe teren propriu, iar dacă Lugojul remiza cu Craiova II, era o etapă perfectă pentru noi. Cel mai important lucru este să ne vedem noi de treaba noastră și să câștigăm toate meciurile. Dacă vom face acest lucru, sunt sigur că o să promovăm în Liga a II-a. Eu așa îmi doresc și sper să nu ne încurcăm până la final. Jocul uneori în acest meci nu ne-a ieșit pentru că, de când am început pregătirea, ne-am antrenat o singură dată pe iarbă și s-a văzut puțin acest lucru. Terenul a fost puțin moale, dar sper ca în această săptămână să facem antrenamente pe iarbă și sunt sigur că ne vom intra în ritm. În etapa viitoare vom juca la Timișoara împotriva Centrului Național de Pregătire și va fi un meci în care punctele nu se vor pune în clasament. De aceea le-am cerut lui Vaștag și Negoescu să ia cartonaș galben, ca să stea în etapa următoare și să-i avem valizi în următoarele jocuri”, a declarat Daniel Oprița, antrenorul echipei CSM Școlar Reșița.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Caransebeşul şi-a ridicat moralul înaintea derby-ului de la Lupac
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebes – CSO Anina 8-0 (4-0), în etapa cu numărul 19 a Ligii a IV-a. mai multe »
O nouă ediție a concursului „AlerGând la pădure”
REȘIȚA - Pasionații de alergare montană sunt așteptați și în acest an la concursul „AlerGând la pădure”. [...] mai multe »
CSM Reșița, în căutarea unui nou succes
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17, în deplasare, formația FC Avrig, [...] mai multe »
CSM Şcolar Reşiţa a câştigat turneul euroregional RO 5
REȘIȚA - În fața fanilor de acasă, elevii profesoarei Carmen Dumitru au făcut un turneu euroregional excelent, [...] mai multe »
Ezerişul, doar remiză, acasă, cu Slatina-Timiş
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – AS 2017 Slatina-Timiş 1-1 (1-0), pe Stadionul Gloria din Reşiţa, duminică, 14 [...] mai multe »
Gimnaștii au urcat pe podium la Lugoj
REȘIȚA - Gimnaștii Clubului Sportiv Școlar Reșița au participat la finalul săptămânii trecute la Memorialul [...] mai multe »
CJA a premiat tinerii arbitri din Caraș-Severin
REȘIȚA - Comisia Județeană a Arbitrilor Caraș-Severin a înmânat, zilele trecute, diplomele stagiarilor care au [...] mai multe »
Leontin Doană: Mă bucur că depindem doar de noi
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană, cu un lot format din jucători tineri, a reușit să ducă CSM Reșița pe primul [...] mai multe »
Golurile lui Staicu duc Reșița pe primul loc
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a urcat, în premieră, în această ediție de campionat pe prima poziție în Liga a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou