REȘIȚA – Antrenorul rosso-nerilor a tras concluziile după victoria cu 2-1 în fața Ghirodei. Daniel Oprița consideră că, pentru a promova, reșițenii trebuie să formeze o echipă competitivă încă din startul campionatului.
„Partida împotriva Ghirodei a fost una frumoasă, deschisă, cu multe faze de poartă. Sunt puțin supărat că am avut foarte multe ocazii de poartă foarte clare. Același lucru s-a întâmplat și la Craiova, când am fi putut să înscriem cel puțin de cinci sau șase ori. Nu înțeleg de ce jucătorii tratează atât de superficial acele ocazii pe care le-am avut. Acest joc se putea încheia cu scorul de 4-0 sau 5-0, dar s-a încheiat 2-1. Dacă mai dura partida încă două minute, cei de la Ghiroda mai aveau posibilitatea să mai atace de câteva ori, iar noi am fi putut strica tot ceea ce am făcut bun în acest joc. Totuși, îmi felicit jucătorii pentru cele trei puncte. Mai avem de disputat un singur meci și vrem să ieșim cu capul sus, ca să lăsăm o impresie bună la final. Până la urmă, în acest retur, nu am pierdut nici un meci. Am realizat în returul campionatului trei egaluri și am înregistrat numai victorii. Din păcate, am pierdut destul de mult în turul campionatului, iar acum, sincer nu mai știu ce așteptăm. Decizia federației tot nu mai vine, dar acum să facă cei de acolo ce vor ei. Nu m-am așteptat ca într-o lună de zile, să jucăm zece meciuri. Ne-a fost destul de greu să facem acest lucru, pentru că am avut jucători suspendați și accidentați. De exemplu, în iarnă l-am adus pe Manole care s-a accidentat în pregătire și nu am putut să-l folosesc deloc. După ce că avem un lot subțire din punct de vedere numeric, nici nu ne-am putut folosi de acest jucător. În unele momente din acest retur când am jucat mai slab, a fost și din cauză că unii jucători au fost obosiți, pentru că, au evoluat în foarte multe partide într-un timp destul de scurt. Chiar și așa, băieții merită felicitați, pentru că ne-am luptat până la capăt. Trebuie să ne gândim că am jucat împotriva celei mai bune echipe din Liga a III-a. Șirineasa este cu mult peste majoritatea echipelor din Liga a II-a. Cu lotul și cu banii pe care-i are, Șirineasa s-ar putea bate pentru primele locuri în liga secundă. Cred ca ar fi promovat chiar dacă era cu Petrolul Ploiești sau cu Universitatea Cluj în serie. În această serie, Șirineasa a fost un fel de Paris Saint-Germain pentru echipele din Liga a III-a. Pentru a promova, Reșița trebuie să vrea acest lucru încă din startul sezonului viitor. Mai bine investește mai mult la început și să fie sigură că promovează. Dacă nu va face acest lucru, va mai rămâne încă un an în Liga a III-a. Această greșeală s-a făcut în această ediție de campionat. În pauza din iarnă, a fost ambiția mea să încerc să realizez imposibilul, dar totuși, Șirineasa avea deja un avans considerabil față de noi”, a spus antrenorul Daniel Oprița.