Caraş-Severin, Romania

CONSTANTIN DAICOVICIU – De altfel, primarul comunei Constantin Daicoviciu mai consideră că pesimismul şi neîncrederea nu au ce căuta în administraţia publică.

În urma unei discuţii purtate, de curând, cu edilul din Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, am aflat că, în viitorul nu foarte îndepărtat, mai multe din satele arondate comunei vor intra în şantier. Este vorba despre Căvăran (fosta denumire a localităţii Constantin Daicoviciu n.r.), Maciova, Peştere şi Mâtnicu-Mare.

„La finele anului trecut am semnat trei contracte de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale. Este vorba despre un proiect modernizare drumuri vicinale, în lungime de 9,3 kilometri, alimentarea cu apă în satele Căvăran, Maciova, Peştere şi Mâtnicu-Mare, şi introducere reţele de canalizare, cu staţie de epurare, tot în Căvăran, Maciova, Peştere şi Mâtnicu-Mare. Pentru proiectul de modernizare drumuri vicinale am finalizat procedurile de licitaţie şi am reuşit, până la această dată, să semnăm şi contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru proiectare şi execuţie. Suntem încrezători că vom demara lucrările până la finalul acestui an. Pentru proiectul de alimentare cu apă, suntem în derulare cu procedurile de atribuire a contractului, şi cred că, în două sau trei săptămâni, vom semna şi contractul de proiectare şi execuţie pentru realizarea obiectivului. La canalizare, suntem în faza de aprobare a documentaţiilor transmise pe SEAP“, explică Daniel Boambeş. Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la aproape cinci milioane de euro, cea mai mare parte din sumă, de 2,5 milioane de euro, urmând să fie alocată de Ministerul Dezvoltării pentru canalizare.

Daniel Boambeş vine cu veşti bune şi pentru iubitorii fotbalului. „Noi mai avem depuse două proiecte la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Unul are în vedere amenajarea unei baze sportive în satul Prisaca, unde avem echipă de fotbal, iar cel de-al doilea vizează modernizarea a nouă kilometri de străzi comunale, care sunt, să spunem aşa, restante din totalul celor 28 de kilometri existenţi la nivelul comunei. După ce vom reuşi să modernizăm şi aceşti nouă kilometri, atunci vom putea vorbi despre o reţea stradală bine pusă la punct în comuna noastră“, a concluzionat primarul.