Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa Teatrului de Vest Reșița s-a solidarizat, într-o conferință de presă, cu actorul Dan Mirea. Motivul? Mirea se consideră nedreptățit al concursului pentru ocuparea postului de manager al instituției, organizat de Consiliul Judeţean.

Pe scurt, susținut și de colegii actori și de miile de oameni care i-au trimis mesaje de încurajare, de la oameni simpli, spectatori care mai bine de 25 de ani i-au aplaudat evoluțiile pe scenă, personalități din lumea teatrului din țară și din străinătate, Dan Mirea a declarat că va cere în instanță analiza reevaluării rezultatului contestației sale de către oameni de specialitate și „dacă“ se va mai organiza un alt concurs va participa cu toată încrâncenarea cu un alt proiect.

În cadrul conferinței, am aflat și detalii despre desfășurarea concursului, cine a participat, cine a fost în comisii și cum a notat, care a fost schimbul de replici. Ei bine, inițial a mai participat un tânăr actor și regizor din Timișoara, Florin Marius Lupoian, care n-a întrunit condițiile și a fost eliminat din start. Reșițeanul nostru, în schimb, a fost evaluat cu media generală 6, 67, notă care îl descalifica pentru etapa următoare, în care media minimă era 7. Din comisie au făcut parte Liubița Raichici, directorul Direcției Județene pentru Cultură (poet și doctor în filologie – poate singura în măsură să dea un verdict competent), Erwin Iosef Țigla (bibliotecar la secția germană „Alexander Tietz“ a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“, președintele Forumului German Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița) și Petru Borduz – președintele comisiei (consilier cu trei facultăți la CV, respectiv Psihologie, Științe Economice și Drept, nici una, din păcate, care-i să-i ateste competența în materie de cultură). Din cealaltă comisie, cea de evaluare a contestației depuse de Dan Mirea după respingerea sa în etapa următoare a concursului, au făcut parte Mihaela Popovici, consilier județean (de profesie farmacist), Dana Antoaneta Bălănescu, expert în numismatică și Ion Bobeică, pictor, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Reșița (fost scenograf). După evaluarea contestației, media a fost mai mică decât prima, respectiv 6,33.

Concluzia, tristă dar adevărată, este următoarea: dacă nu se va organiza un alt concurs, cu o comisie de specialiști ca pe la alte teatre din țară, cel mai probabil, Consiliul Județean PSD își va numi un interimar la Teatrul de Vest, care poate trage de funcție până la noile alegeri din 2020. Întrebarea, firească, de altfel, este dacă va mai exista teatru în Reșița până în 2020, dacă cineva reflectează la istoria celor 71 de ani de teatru în cetate.

Oricum, în episodul următor „Dan Mirea“ vom aduce și alte mărturii despre evoluția viitoare a evenimentelor, inclusiv despre memoriul pe care îl va depune Matei Vișniec la Consiliul Județean Caraș-Severin (și dacă-l va lua cineva în seamă) și la Ministerul Culturii. Susținerea lui Dan Mirea vine și din partea spectatorilor care intenționează să organizeze, dacă e necesar, o manifestație de protest.

La conferința de presă au mai fost invitați publicistul Titus Crișciu (care a consemnat în cărțile sale despre evoluția teatrului reșițean și actorii care au scris pagini însemnate în istoria urbei) și criticul Adrian Stepan, care a activat în cadrul teatrului și a evocat situații similare. Au mai vorbit despre competențele și problemele cu care se confruntă la ora actuală Teatrul de Vest (și pe care Dan Mirea a încercat să le rezolve cu împrumuturi și propriul buzunar) actrița Camelia Ghinea, personalul tehnic, alți actori, precum și o actriță invitată de la teatrul din Deva. Nu ne îngăduim să publicăm schimbul de replici dintre concurent și membrii comisiei, nici să luăm seama la zvonuri despre ce va urma, vă anunțăm doar că va urma…