Reactualizat la:

Dan Firiteanu, director tehnic la FC Caransebes

Dan Firiteanu, director tehnic la FC Caransebes
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEȘ – Conducerea clubului a ajuns la o înţelegere pentru ca apreciatul om de fotbal să ocupe funcţia până la sfârşitul acestui an.

Rectifica

Consiliul Director al clubului a hotărât ca după plecarea de la cârma echipei FC Caransebeş 1913 a italianului Giovanni Pisano, de destinele formaţiei gugulane să se ocupe cunoscutul om de fotbal reşiţean Dan Firiţeanu. Conducerea clubului caransebeșean a ajuns la o înţelegere cu acesta, astfel încât cunoscutul om de fotbal să ocupe funcţia de director tehnic al echipei până la sfârşitul acestui an. Prin urmare, el va încerca să redreseze formaţia caransebeşeană în ultimele trei meciuri, respectiv cele cu Baia Mare, de miercuri, şi cu Şoimii Pâncota şi Metalul Reşiţa, ultimul în 5 decembrie, secondat de cuplul de antrenori Toma Peica – Dan Doran.

Dan Firiţeanu a mai fost în conducerile cluburilor Gloria şi Metalul Reşiţa, la acesta din urmă fiind de nu mai puţin de şapte ori antrenor, precum şi la Centrele de copii şi juniori ale Federaţiei Române de Fotbal, fiind în acelaşi timp şi profesor universitar la Reşiţa şi Timişoara. Dan Firiţeanu a fost prezent la primul antrenament al echipei gugulane marţi, 24 noiembrie a.c.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Scolar isi prezinta lotul
REȘIȚA - A sosit momentul mult-așteptat de iubitorii handbalului din Reșița. Aceștia sunt așteptați miercuri, 23 [...] mai multe »
FRF investeste in fotbalul resitean
REȘIȚA - Președintele Răzvan Burleanu a fost prezent marți, în municipiul de pe Bârzava, pentru încheierea unui [...] mai multe »
Inca un podium pentru CSU Resita
REȘIȚA - Cătălin Atănăsoaei, vicecampion național la alergare montană. mai multe »
Vointa Lupac reintra in Cupa Romaniei
LUPAC - Echipa cărășeană joacă în turul 2 al fazei naționale. mai multe »
Debut cu victorii pentru echipele carasene
CARAȘ-SEVERIN - La finalul săptămânii trecute s-a dat startul noului sezon în campionatele de fotbal ale juniorilor [...] mai multe »
Victorie la scor pentru CSM Scolar
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița – Croația Clocotici 11-0, într-o partidă de verificare, în Valea Domanului. mai multe »
Caransebesul a intrat in focul amicalelor
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – Muncitorul Reşiţa 9-1 (3-0), în primul meci de pregătire al verii pentru [...] mai multe »
Marcel Vulpe, noul antrenor al echipei CSM Scolar
REȘIȚA - Așa cum Jurnal de Caraș-Severin anticipa încă de acum câteva săptămâni, antrenorul noii echipe de [...] mai multe »
Doar egal pentru CSM Scolar
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița - Unirea Alba Iulia 0-0, într-un meci amical în Valea Domanului. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou