Reactualizat la:

Dan Doran: Alexa va fi in teren

Dan Doran: Alexa va fi in teren
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Viitorul Caransebeș a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru barajul de promovare în Liga a III-a, unde va întâlni campioana județului Alba, Șurianul Sebeș. Gugulanii au un program normal de pregătire, cu accent pe aspectele tehnico-tactice, capitol la care antrenorul Dan Doran este sprijinit și de Dan Alexa, „Chirurgul” fiind anunțat titular în centrul liniei de mijloc a Viitorului la jocul de sâmbătă de pe Municipalul din Parcul Teiuș.

Rectifica

„Avem 3 antrenamente până la meciul de sâmbătă, lucrăm mai mult pe aspectul tehnico-tactic, mă sfătuiesc cu Dan Alexa, punem accent doar pe jocul nostru. Șurianul Sebeș este o echipă care a ieșit campioană pe merit, la diferență mare față de celelalte echipe, au jucători experimentați de la portar până la vârful de atac, îi tratăm cu responsabilitate, șansele fiind egale, 50-50”, a declarat antrenorul Dan Doran.

Acesta a enumerat și atuurile gugulanilor pentru jocul de sâmbătă: „Jucăm primul meci acasă unde suporterii noștri dragi ne vor susține și ne vor împinge de la spate pentru a obține victoria și a face un pas important spre promovare. Mai mult, în teren își va aduce aportul un jucător care a făcut primii pași în fotbal la Caransebeș, a jucat la echipe de prima ligă (Poli Timișoara, Craiova, Rapid, Dinamo), a jucat în Națională, va conduce din teren echipa și va aduce un plus și pe banca tehnică, acest jucător atât de iubit de gugulani fiind nimeni altul decât Dan Alexa. Îmi doresc ca iubitorii fotbalului din Caransebeș și județ să vină în număr cât mai mare la stadion, pentru că noi nu suntem o echipă a momentului, suntem, cum reiese și din denumirea noastră, o echipă de viitor, care ne propunem ca jucătorii care ies din juniorat să aibă unde să evolueze, să nu fie obligați să plece în alte orașe sau chiar să se lase de fotbal”, a mai adăugat tehnicianul Viitorului.

Prima manșă a barajului dintre Viitorul Caransebeș și Șurianul Sebeș are loc sâmbătă, 17 iunie, la ora 18, intrarea pe Stadionul Municipal fiind liberă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Marian Mesinschi: Un arbitraj scandalos
ANINA - Antrenorul echipei CSO Anina a răbufnit după înfrângerea de pe teren propriu, 0-5 cu Viitorul Caransebeș. [...] mai multe »
Gugulanii, mandri de gugulani
ANINA - CSO Anina – ACS Viitorul 1913 Caransebeş 0-5 (0-2), în etapa a VIII-a a Ligii a IV-a. mai multe »
Infrangere neasteptata a handbalistilor
REȘIȚA - Deși au întâlnit o echipă care nu câștigase niciun punct în actuala ediție de campionat, [...] mai multe »
Meciul Muncitorului a fost amanat
REȘIȚA - Echipa de futsal, Muncitorul Reșița, ar fi trebuit să joace luni, 23 octombrie, pe teren propriu, [...] mai multe »
Resita, pe podiumul national la lupte
REȘIȚA – Opt medalii pentru luptătorii din municipiul de pe Bârzava, la Campionatul Național Individual de lupte [...] mai multe »
O infrangere din care se invata
REȘIȚA - În Divizia A de handbal feminin, Seria B, CSU Reșița – ASC Corona 2010 Brașov 26-28 (14-14). mai multe »
Daniel Oprita: Ma gandesc sa renunt
REȘIȚA - După înfrângerea de pe teren propriu în fața Devei, antrenorul Daniel Oprița se gândește să renunțe [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a diminuat sansele la promovare
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a pierdut sâmbătă, 21 octombrie, cu scorul de 1-2 în fața formației CNS Cetate [...] mai multe »
CSU Resita, meci tare pe teren propriu
REȘIȚA - Studentele vor juca cu ASC Corona 201o Brașov, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15, la Sala Polivalentă. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou