Reactualizat la:

Dan Barna la Timișoara despre alegerea primarilor din două tururi: Este o chestiune de voință politică

Dan Barna la Timișoara despre alegerea primarilor din două tururi: Este o chestiune de voință politică © foto: Facebook/ USR
Scris de Bogdan Marta - Candidatul USR la președinție, Dan Barna, a declarat miercuri, la Timișoara, că schimbarea legii electorale în sensul alegerii primarilor din două tururi este o chestiune ce ține de voința politică și că aceasta nu ar încălca prevederile actuale ale Constituției, deși există o recomandare a Curții Constituționale ca legea electorală să nu fie modificată cu mai puțin de un an până la alegeri.

Rectifica

Una dintre discuțiile aprinse care au ținut scena publică în ultimele săptămâni este cea legată de alegerea primarilor din două tururi de scrutin. Deși, la nivel declarativ, modificarea legii electorale este susținută de numeroși parlamentari, pe lângă cei ai USR, care au și propus-o, faptic acest lucru este mai greu de pus în practică. Astfel, potrivit unei decizii a Curții Constituționale din 2012, modificarea legii electorale cu mai puțin de un an înaintea alegerilor este neconstituțională. De asemenea, această recomandare a venit și din partea Comisiei de la Veneția, care consideră că modificarea regulii electorale înainte de alegeri ar decredibiliza procesul electoral.

Cu toate acestea, aflat la Timișoara, Dan Barna a declarat că a continuat discuțiile cu premierul desemnat, Ludovic Orban, tocmai pe tema modificării legii electorale, în sensul alegerii primarilor din două tururi de scrutin. Modificarea, susține candidatul USR la președinție, ar trebui chiar înscrisă în Constituție, pentru ca o ulterioară schimbare să fie mai greu de făcut.

„Este o chestiune de voință politică. În discuțiile cu dl. Orban am analizat ce soluții există. Trebuie să introducem principiul alegerii în două tururi în Constituție”, a declarat Barna la Timișoara.

Întrebat de reporterul TION dacă modificarea, chiar dacă ar întruni sprijinul majorității parlamentarilor, ar fi constituțională, având în vedere decizia CC din 2012, Barna a răspuns: „Nu e nimic împotriva constituției actuale”.

Rămâne de văzut dacă liberalii se vor ține de cuvânt și vor susține această modificare, având în vedere că discuția a mai apărut zilele trecute în Parlament, iar modificarea a căzut tocmai pentru că există temerea că nu ar fi constituțională. Un alt motiv, mai ascuns însă, este faptul că alegerea primarilor în două tururi dezavantajează edilii în funcție și, evident, nu este susținută de aceștia. La Timișoara, primarul Nicolae Robu a declarat că ar fi, totuși, de acord cu revenirea la alegeri în două tururi, deși este conștient că acest lucru nu îl avantajează.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Controale în toată țara la firmele care fac deratizare și dezinsecție. Anunțul Ministerului Sănătății
Reprezentanții Ministerului Sănătății, alături de cei ai Ministerului de Interne și ai Autorității Naționale [...] mai multe »
Trei eleve au ajuns la spital, după ce într-o şcoală din Prahova s-ar fi pulverizat spray paralizant
Trei eleve de la Liceul Tehnologic Bălţeşti, judeţul Prahova, au ajuns joi la spital, după ce s-au simţit rău la [...] mai multe »
S-a deschis Târgul de Crăciun de la Sibiu! Vezi și programul târgurilor din Viena, Timișoara și Cluj
Unul dintre cele mai apreciate Târguri de Crăciun din România a fost deschis pe 15 noiembrie, la Sibiu. mai multe »
Rasism în timpul meciului cu Suedia? România riscă să fie amendată și suspendată
România riscă să fie amendată și chiar suspendată în urma meciului disputat, vineri seara, cu Suedia. mai multe »
Reporteri Netflix, agresați în timp ce filmau un documentar despre mafia lemnului din România
Membrii unei echipe Netflix, precum și activiștii care îi însoțeau pe realizatori la filmările pentru seria de [...] mai multe »
Rezultate finale BEC pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2019
Biroul Electoral Central a anunțat, joi, rezultatele finale oficiale la primul tur al alegerilor prezidențiale. [...] mai multe »
Calendarul Rezidențiatului din luna decembrie. Înscrierea candidaților se va finaliza în 19 noiembrie
Viitorii doctori vor da Rezidențiatul în 8 decembrie, după ce a fost amânat pentru că nu exista un ministru al [...] mai multe »
CEx cu scântei în PSD: Ana Birchall și Cozmin Gușă au fost excluși!
Președintele PSD Viorica Dăncilă a anunțat, după ședința CEx a PSD, că membrii comitetului au luat decizia de [...] mai multe »
O familie a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş – Turda
O familie din Alba Iulia care a dat în judecată CNAIR şi constructorii lotului 1 al autostrăzii A10 Sebeş Turda, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou