REȘIȚA – Rectificarea bugetară de zilele trecute a adâncit prăpastia dintre cele două formațiuni aflate în fruntea urbei. De la un buget cărora unii i s-au opus, dar care totuși a trecut, până la AquaCaraș, care n-a mai primit garanțiile pe care le spera pentru banii europeni, n-a fost decât un pas. După care au venit valurile de reacții despre cine ar fi avut prima vină.
Și că tot am adus vorba despre buget, pe partea de Întreținere și Reparații, reșițenii ar trebui să știe că aleșii urbei au decis să rectifice, cu minus 300.000 de lei, sumele alocate inițial pentru lucrările de asfaltare prevăzute pentru reabilitarea parcărilor și repararea trotuarelor. Focul gâlcevei n-a fost aprins de mila reșițenilor care-și rup mașinile prin gropile din drum sau gâtul prin cele de pe trotuare, ci de o sumă de 60.000 de lei care a fost redirecționată pentru servicii de consultanță în domeniul lucrărilor publice. Mirel Sabo, șeful grupului PSD din Consiliul Local, s-a arătat mirat de ce primarul Ioan Popa a ales să obțină aceste servicii prin intermediul unei firme de consultanță. Fapt pentru care i s-a cerut lui Ovidiu Almăjan, directorul de la Întreținere și Reparații, să explice situația.
Acesta a explicat că o serie de lucrări pe care direcția pe care o conduce le execută pe raza orașului, dar nu doar ele, „implică soluții de proiectare. Dorim să comprimăm costurile de proiectare și am stabilit aici o sumă minimală la care să cerem un punct de vedere anumitor experți, când facem sisteme de colectare a apelor pluviale – cum am făcut în zona Oituzului, în Muncitoresc –, și atunci avem nevoie de un punct de vedere care nu înseamnă neapărat o proiectare. Însă avem puțin această lejeritate de a putea solicita, când avem nevoie de lucrări mai complexe, punct de vedere specializat și competent. Pentru asta sunt aceste sume“.
Consilierul Mirel Sabo nu s-a arătat mulțumit de răspuns, replicând: „Am înțeles și vă repet că mereu apelăm la societăți care să ne consulte, deși aveți, domnule primar, servicii subordonate pe diferite specializări“.
Pentru a clarifica situația, primarul Ioan Popa a dat un exemplu punctual pe care l-a considerat relevant, care să demonstreze de ce Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local are nevoie de consultanță de la profesioniști: „Avem la pasajul de la TMK pompe achiziționate acum șapte, opt ani, dacă nu mă-nșel, și care nu sunt funcționale. Sunt la ISU, și căutăm soluții să le alimentăm electric. Curent trebuie să luăm de la TMK sau de la «Diaconovici-Tietz», unde să amplasăm efectiv curentul de alimentare, unde ne ducem cu apa pe care o extragem din pasajul de la TMK? Sunt lucruri pe care trebuie să le facem cu experți pe genul acesta de lucrări, pe care noi nu-i avem în interiorul Primăriei. Dar până la urmă este mai puțin relevant“.
Trecând peste capitolul consultanță, Hadrian Popescu, șeful grupului PNL din Consiliul Local, a tras un semnal de alarmă: „Aș vrea să vă atrag atenția că dacă nu votați această rectificare, veți bloca reparațiile pe școli în vara aceasta. Vă rog să vă gândiți încă o dată“. Cu toate gândurile și opozițiile, bugetul rectificat al urbei a primit, cum spuneam, undă verde, însă consilierul Sabo a mai subliniat și faptul că, la execuția bugetară la 30 iunie 2017, stăm cam prost la încasări, care sunt cu mult sub sumele prevăzute inițial. Directorul de buget al municipalității, Maria Uzun, a explicat însă că situația este una firească, situația încasărilor urmând să se echilibreze în a doua jumătate a anului.