Reactualizat la:

„Dacia” vine mai repede la CEC

„Dacia” vine mai repede la CEC
REŞIŢA – Persoanele care au depus bani la CEC pentru autoturisme sunt despăgubite cu două luni mai devreme.

Dreptul de a obţine despăgubiri îl au cei care au depus la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) bani pentru cumpărarea de autoturisme înainte de 1992. Iniţial, oamenii aşteptau să primească aceşti bani pe data de 21 decembrie însă, datorită Ordonanţei de Urgenţă nr. 113/2008 plăţile vor începe la data de 30 octombrie a.c.

Operaţiuni şi demersuri

Pentru a afla mai multe detalii despre demersurile necesare, am luat legătura cu filiala CEC din Reşiţa. Din informaţiile primite de la Adelina Gherman reţinem că toate persoanele care s-au prezentat la ghişeu până la ora actuală deţin confirmări care atestă dreptul acestora de a primi suma cuvenită drept despăgubire precum şi soldul contului.

Posesorii confirmărilor în care este menţionată data de 22 decembrie 2008 nu sunt nevoiţi să se prezinte la ghişee pentru emiterea altora noi, acestea păstrându-şi valabilitatea. Cei care nu s-au prezentat încă la ghişeu pentru întocmirea acestor acte o pot face atât înainte cât şi după data de 31 octombrie a.c.

În concluzie, toţi păgubiţii îşi vor primi banii începând din 31 octombrie a.c.

Alexandra Mănescu

alexandra.manescu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Denigrarea TMK continuă cu fotografii şi filmări vechi de 10 ani
REŞIŢA - Conducerea TMK a demonstrat prin analize de laborator că depunerile de praf din zona Muncitoresc nu provin [...] mai multe »
Olteanul pasionat de locuințele caransebeșenilor a fost arestat
CARANSEBEŞ - Zilele trecute, relatam păţania unui bărbat de 57 de ani din judeţul Olt surprins în flagrant furând [...] mai multe »
Gașca Zurli vine marți la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Marți, 17 decembrie, la ora 18, în piața din fața Primăriei, Moș Crăciun ajunge și la Caransebeș, [...] mai multe »
Mociurul va polariza dezvoltarea urbană a Reşiţei
REȘIȚA - Cine s-ar fi gândit în urmă cu câţiva ani că ghetourile din Mociur vor avea mall şi aquapark la doi [...] mai multe »
DSP a scos 13 mii de lei din buzunarul firmelor de dezinsecție
REŞIŢA - Pe fondul scandalului naţional provocat de decesele de la Timişoara, survenite în urma deratizării unui [...] mai multe »
Avem 243 de mori de apă, ce facem cu ele?
REŞIŢA - Adevărate monumente istorice şi arhitecturale, morile de apă sunt o comoară neexploatată suficient în [...] mai multe »
PSD se „operează“, atenţie la „efectele secundare“!
OŢELU ROŞU - Preşedintele executiv al PSD Caraş-Severin, Luca Mălăiescu, face o radiografie a partidului şi pune [...] mai multe »
Bradul de Crăciun a ajuns, de la Satu Mare, şi în piaţă!
REŞIŢA - Măcar şi numai să-i admiri şi să-i miroşi, şi tot te opreşti în faţa pomilor de Crăciun aduşi din [...] mai multe »
Concursul naţional de poezie „Ion Chichere“ și-a desemnat laureații
REŞIŢA - În urma evaluării grupajelor de poezie trimise pentru concurs de autorii din ţară, juriul a selectat 28 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou