Reactualizat la:

Daca vrem bani europeni, ne trebuie profesionisti

Daca vrem bani europeni, ne trebuie profesionisti
Scris de Antoniu Mocanu - REȘIȚA – Şeful administrativului este de părere că angajaţii Primăriei nu trebuie să facă de toate, proiectele europene fiind apanajul consultanţilor profesionişti.

 (5 comentarii)

Rectifica

Ioan Crina, viceprimarul cu atribuţii de primar al Reşiţei, crede că şansele municipiului de a accesa fonduri europene ar creşte dacă s-ar apela la profesionişti în domeniu, şi nu s-ar mai suprasolicita personalul specializat al municipalităţii, care ar trebui să aibă mai mult un rol de supraveghere. Potrivit edilului, s-ar fi recurs demult la profesionişti, însă actuala administraţie reşiţeană a prins mai mult sfârşitul ciclului de finanţare. De acum, situaţia s-ar putea schimba.

„Vizavi de accesarea fondurilor, va trebui să lucrăm cu consultanţi, a subliniat viceprimarul Ioan Crina. Este o gândire păguboasă să credem că ne putem ocupa noi de tot. Oamenii noştri care se ocupă de proiectele europene trebuie să urmărească implementarea, să fie atenţi cu termenele. Nu ajung să le facă şi nu pot fi profesionişti în domeniu ca şi un consultant care se ocupă de acest lucru. Dacă vrem să facem totul noi, nu vom reuşi! Multe oraşe apelează la consultanţi. Serviciile lor se ocupă de găsirea oportunităţilor, locului, nişei unde accesează, iar de restul se ocupă efectiv consultanţii, care sunt profesionişti, sunt la zi, ştiu să facă o documentaţie. Una este să faci o documentaţie pentru un cămin cultural, alta este pentru un bazin de înot, una este să faci pe IPA, alta este să faci pe POR. Eu zic că vom pierde foarte mult timp încadrându-ne aşa în nişte dogme că noi trebuie să facem tot! Nu trebuie să ne ferim, pentru că de multe ori cheltuim mai mulţi bani decât dacă am apela la un profesionist. (…) Conform legii eşti obligat: dacă anul acesta ai făcut studiul de fezabilitate, anul viitor trebuie să faci proiectarea şi execuţia, cu excepţia situaţiei în care execuţia se întinde pe mai mulţi ani. Noi n-am avut probleme cu studiile de fezabilitate, decât cu cel pentru Poiana Golului“.



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
In amintirea celor plecati..
NICOLINȚ - În satul Nicolinţ din judeţul Caraş-Severin a fost ridicată o troiţă închinată foştilor deţinuţi [...] mai multe »
Resitenii fac menajul strainilor
REȘIȚA - Un procent de 15% dintre reșițeni sunt plecați la muncă pe dincolo, procentul fiind dublat de cel al [...] mai multe »
Satul iaht din Berzasca, o reusita
CARAŞ-SEVERIN - Pe Clisura Dunării, de doi ani de zile, aşa cum Jurnal CS a mai scris, turiştii din toate colţurile [...] mai multe »
Cand ochii nu mint
REȘIȚA - M-a întrebat cineva zilele trecute ce mă emoţionează foarte mult. Acum nu ştiu dacă întrebarea a fost [...] mai multe »
Vadra si fundul curtii raman in standarde
REȘIȚA - Chiar dacă pare greu de crezut, aceste lucruri sunt valabile pentru cartiere întregi ale capitalei [...] mai multe »
Acum e momentul pentru borcanele din camara
REȘIȚA - Se zice că după Sânta Marie Mare începe numărătoarea inversă până la intrarea în iarnă, momentul [...] mai multe »
Programul pentru scoli, doi in unu
CARAŞ-SEVERIN - Programul „Lapte şi corn“ şi cel de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli au [...] mai multe »
Doxan, revocat din functie. Seful ISJ acuza presiuni politice
CARAȘ-SEVERIN - Șeful Inspectoratului Școlar al județului Caraș-Severin, Adrian Doxan, a fost revocat vineri seara [...] mai multe »
Mocioalca: Baieti, stati calmi ca se lucreaza!
CARAŞ-SEVERIN - AquaCaraş îşi va putea continua lucrările, iar staţiunea Băile Herculane va fi obiectiv în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou