Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Reţele de curent, apă şi canalizare, clădiri afectate, inclusiv palatele administraţiilor judeţene şi municipale, în urma unui cutremur puternic, urmat de două replici. Iar piesele de mobilier care au căzut, au rănit câteva persoane. Din fericire, totul a fost doar scenariul unui exerciţiu complex de pregătire pentru mai multe autorităţi şi structuri specializate de intervenţie.

Obişnuita alarmă lunară s-a auzit şi în 6 iunie, prima miercuri din lună, deci „Miercurea Alarmelor“ la nivel naţional, însă la Reşiţa, în paralel cu ea, s-au auzit şi sirenele autospecialelor de intervenţie, întrucât a fost derulat un amplu exerciţiu de cooperare în Centrul Civic. A fost vorba despre o acţiune complexă de cooperare pentru gestionarea unei situații de urgență iscate în urma unui seism.

„Conform scenariului exercițiului, epicentrul seismului a fost localizat în apropiere de municipiul Reşiţa. Intensitatea cutremurului, estimată din observaţii, a fost destul de puternică. Iar cutremurul a durat aproximativ 15 secunde şi a fost urmat de două replici de 3,9, respectiv 3,2 grade pe scara Richter, cea mai afectată fiind localitatea Reşiţa. În urma producerii cutremurului s-au înregistrat avarii la reţelele de electricitate, apă, canalizare şi au fost afectate mai multe imobile, dintre care şi palatele administrative judeţene şi municipale, unde s-au prăbuşit elemente de mobilier peste câteva persoane din clădire“, ne spoun cei de la ISU.

În exerciţiu au colaborat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria Reşiţa, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al urbei, Poliţia Locală, Direcţia de Sănătate Publică, Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiu, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, filiala judeţeană a Societăţii de Cruce Roşie, Serviciul Judeţean Salvamont – Salvaspeo, inspectoratele judeţene de Poliţie, Jandarmi şi în Construcţii, şi furnizori de utilităţi.