Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ediţia 2012 a etapei interjudeţene a „Cupei Valea Caraşului“, la Radio-Orientare, a reunit în perioada 17-19 august, peste 30 de sportivi de la cluburi reprezentând şase judeţe, respectiv: Hunedoara, Dâmboviţa, Gorj, Satu Mare, Suceava şi Caraş-Severin.

Concursul s-a desfăşurat pe traseele amenajate pe dealurile între Oraviţa-Marila-Ciclova Montană, având grade de dificultate destul de mari. De fapt, competiţia a fost ultima verificare, înaintea Campionatului Naţional de Radio-Orientare, programat la începutul lunii septembrie la Băile Felix.

Printre laureaţi s-au regăsit şi trei tineri orăviţeni. Este vorba despre Florin Bilan, clasat pe locul întâi, la categoria 14 ani. Tot pe prima poziţie, dar la categoria 12 ani, s-a situat şi Flavius Bilan. În timp ce la categoria fete 12 ani, Teodora Palade a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere. S-au acordat şi două premii speciale, protagonişti fiind Mihai Firescu (Deva), cel mai tânăr participant (opt ani), şi Pavel Palade (Târgovişte), cel mai vârstnic concurent.

Organizatorii competiţiei au fost C.S. C.F.R. Oraviţa şi Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa, cu sprijinul Primăriei Oraviţa.