Reactualizat la:

„Cupa Moş Crăciun 2010“, la atletism

„Cupa Moş Crăciun 2010“, la atletism
CARANSEBEŞ – La competiţie au participat 93 de sportivi, de la şase unităţi de învăţământ.

Rectifica

Un concurs de atletism a avut loc recent la Caransebeş, în organizarea Asociaţiei Judeţene de Atletism Caraş-Severin, în colaborare cu Clubul Sportiv Şcolar din localitate, cu sprijinul financiar al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin.

Întrecerea a avut loc pe stadionul din Parcul Teiuş, la trei categorii de vârstă, fete şi băieţi. Au participat 93 de concurenţi, de la şase unităţi de învăţământ din Caransebeş. Primii şase clasaţi la fiecare categorie au fost premiaţi cu diplome şi dulciuri.

Printre cei care s-au remarcat se numără Ioana Ioniţescu, Andreea Irimia (copile III), Cristian Drăgoi (copii III), Nicoleta Cimpieru, Loredana Cimpoieru, Maria Buliga (copile II), Rareş Deteşan, Andrei Buliga (copii II), Maria Irimia, Amina Tilneac (copile I), Alexandru Irimia (copii I). Acţiunea de la Caransebeş a făcut parte din programul „Promovarea sportului de performanţă“, derulat în cadrul proiectului „Atletismul – între realitate şi voinţă“.

După festivitatea de premiere, atleţii de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş au susţinut un recital de colinde. Întreaga acţiune s-a bucurat de un real succes, după cum a ţinut să precizeze Răzvan Dumitru, secretar al Asociaţiei Judeţene de Atletism Caraş-Severin, organizator al „Cupei Moş Crăciun“, care a avut ca scop popularizarea atletismului în rândul elevilor, pregătirea sportivă prin concursuri.

Totodată, a avut şi un caracter de selecţie, fiind îmbucurător că la start s-au aliniat şi preşcolari.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți să obțină prima victorie
REȘIȚA - Handbaliștii rosso-neri vor întâlni duminică, 22 septembrie, de la ora 17, CS Minaur Baia Mare, la Sala [...] mai multe »
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Alina Vuc a rămas cu argintul la Mondiale
REȘIȚA - Alina Vuc a câștigat miercuri, 18 septembrie, medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, la [...] mai multe »
Narcis Mihăilă se pregătește noaptea pentru Mondiale
REȘIȚA - În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, la Doha (Qatar), va avea loc Campionatul Mondial de atletism în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou