Reactualizat la:

Cupa Laura Rus, gata de start

Cupa Laura Rus, gata de start
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Cea de-a III-a ediție a Cupei „Laura Rus” la fotbal va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni și va reuni la start opt echipe. Participantele au fost deja repartizate în două grupe, ACS Banat Girls Reșița fiind inclusă în seria B, în care mai evoluează Universitatea Galați, Vest Sport Academy Timișoara și Atletic Drobeta Trurnu Severin. În cealaltă serie se vor înfrunta Fortuna Becicherecu Mic, Universitatea Craiova, Zemun Serbia și Universitatea Alexandria.

Cea de-a III-a ediție a Cupei „Laura Rus” va începe duminică, la ora 9.00, în Sala Polivalentă din Reșița. Până în jurul orei 15.00 vor avea loc meciurile din cele două grupe, ACS Banat Girls urmând să debuteze la ora 10.30, contra formației Atletic Drobeta Turnu Severin. De la ora 11.30 e programat meciul cu Universitatea Galați, iar de la 14.30, reșițencele vor întâlni echipa Vest Sport Academy, pe care elevele lui Daniel Amariei au învins-o recent în finala mică a campionatului național de futsal. Semifinalele se vor disputa de la ora 15.00, iar cele două finale se vor disputa de la orele 16.00, respectiv 17.00, între cele două jocuri urmând să se joace și tradiționalul meci demonstrativ al vedetelor.

Oaspetele de onoare va fi desigur bocșeanca Laura Rus, cea mai titrată fotbalistă din Caraș-Severin și una dintre cele mai bune jucătoare ale României. Laura Rus evoluează în prezent la Hellas Verona din prima ligă din Italia și este una dintre principalele marcatoare ale echipei.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Victor Lolea, convocat la nationala
REȘIȚA - Fotbalistul Victor Alexandru Lolea a fost convocat la lotul național U17 al României și va efectua un [...] mai multe »
Victorie la limita pentru CSU Resita
REȘIȚA - CS Universitatea Reșița a obținut duminică, 20 ianuarie, o victorie la limită pe teren propriu cu scorul [...] mai multe »
Meci demonstrativ oferit de veteranii Resitei
REȘIȚA - La finalul partidei de sâmbătă dintre CSM Școlar Reșița și CSM Făgăraș, handbaliștii care au [...] mai multe »
Spectacol handbalistic in Sala Polivalenta
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița și-au măsurat forțele cu două echipe din Liga Națională. mai multe »
Daniel Vadrariu a semnat cu CSM Resita
REȘIȚA - Vădrariu a jucat în ultima perioadă la UTA Arad, formație care evoluează în Liga a II-a și a mai [...] mai multe »
Resitencele vor victoria cu CSU Oradea
REȘIȚA - Elevele antrenate de Cristian Busuioc vor întâlni duminică, 20 ianuarie, de la ora 15, formația CSU [...] mai multe »
Primele amicale pentru handbalisti
REȘIȚA - Echipa antrenată de Ilie Vaidasigan va juca joi, 17 ianuarie, prima partidă din 2019. Rosso-nerii vor [...] mai multe »
Ambitii mari pentru Liliana Dragomir
REȘIȚA - Atleta Liliana Dragomir, legitimată la CS Municipal Reșița, are ambiții mari în anul 2019, obiectivul [...] mai multe »
Luptatorii resiteni sunt in plina pregatire
REȘIȚA - Luptătorii de la CSM Reșița și de la CSȘ Reșița au început deja antrenamentele. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou