Reactualizat la:

Cupa „Go-Kart Perpetuum“, la karting

Cupa „Go-Kart Perpetuum“, la karting
REŞIŢA – Sportivii de la Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa au avut o evoluţie exemplară la acest concurs.

Rectifica

La finele săptămânii recent încheiată, sportivii de la Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa, coordonaţi de ing. Sorin Savu, au participat la Cluj-Napoca, la ultima etapă din cadrul Campionatului Naţional de Karting, dotat cu Cupa „Go-Kart Perpetuum“. Acest concurs a fost ultimul din acest an competiţional, sportivii reşiţeni devenind astfel campioni naţionali la karting.

Contestaţia vâlcenilor
Aşa cum deja ne-au obişnuit kartiştii reşiţeni, şi la Cluj-Napoca s-au impus la categoriile la care au participat, chiar dacă la una dintre categorii Robert Stancu a fost defavorizat în urma unei contestaţii depusă de către competitorii de la Rm. Vâlcea, pe care clujenii au luat-o în considerare. Ernest Chira s-a impus clar la categoria Puffo; la Mini, Alexandru Popescu a obţinut locul I, fiind urmat de Ernest Chira. Cristian Stoica a obţinut locul I în manşa I şi locul II în manşa a II-a la categoria Cadet, Darius Vâlsan să câştige manşa a II-a, iar Alexandru Popescu s-a situat pe locul I în manşa I şi locul III în manşa a II-a de concurs. La categoria Juniori, Robert Stancu, care concurează şi în Campionatul Profesionist Naţional de Karting, s-a impus în ambele manşe de concurs, pentru ca la seniori, Marius Cârjan să urce pe locul I în manşa I şi locul secund în manşa a II-a de concurs. În urma acestor rezultate echipajul de kartişti de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Reşiţa s-a clasat pe locul al II-lea, fiind devansat doar de gazdele clujene de la „Go Kart Perpetuum“, iar pe locul al III-lea s-a clasat echipa de karting din Rm. Vâlcea.
Camelia Giuca
camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ezerişul, victorie cu emoţii în faţa Oraviţei
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – CS Oraviţa 4-1 (1-1), în etapa cu numărul 11 a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, pe [...] mai multe »
Dorinel Munteanu: Am nevoie de 6-7 jucători pentru a salva Reșița!
REȘIȚA - După înfrângerea suferită, scor 1-2, în fața Ripensiei, antrenorul Dorinel Munteanu a subliniat faptul [...] mai multe »
CSM Reșița pierde și cu Ripensia și rămâne la retrogradare
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 16 noiembrie, partida cu Ripensia Timișoara, scor final 1-2, meci [...] mai multe »
Dorinel Munteanu i-a cerut demisia lui Cosmin Contra
REȘIȚA - Naționala de fotbal a României a pierdut partida cu Suedia de acasă, scor 0-2, iar șansele pentru [...] mai multe »
Cristi Bobar nu pleacă de la CSM Reșița! Rămâne pentru a redresa situația!
REȘIȚA - În ultima perioadă s-a tot discutat în presa centrală faptul că actualul președinte al CSM Reșița ar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, debut cu înfrângere pe banca Reșiței
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut în deplasarea de la Csikszereda Mirecurea Ciuc, scor 0-1. Formația din Valea [...] mai multe »
Handbaliștii rosso-neri, înfrângere și cu CSM București
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 21-25, partida de acasă cu CSM București. mai multe »
Powerlifterii cărășeni, medaliați la Campionatul Național
CARAȘ-SEVERIN - La Băile Felix a avut loc zilele trecute Campionatul Național Împins din Culcat, de unde sportivii [...] mai multe »
Golden Kids Bocșa, comportare foarte bună la Festivalului Inter-Regio
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 08-10 noiembrie, în oraşul Băile Herculane, a avut loc cea de-a III-a ediţie a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou