Reactualizat la:

Cumparam sau demolam ruinele Resitei?

Cumparam sau demolam ruinele Resitei?
Scris de Antoniu Mocanu - REȘIȚA – Este întrebarea pusă vizavi de vechi obiective, căzute în paragină, trecute acum la supraimpozitare, dar care ar putea fi cumpărate sau… demolate.

Rectifica

În ultimele zile ale lui 2017, aleşii reşiţenilor au adus în discuţie problema ruinelor cu care municipiul se mândrea cândva sau care făceau parte la modul serios din viaţa urbei. Pe listă sunt incluse hale şi diverse clădiri industriale, foste complexe comerciale sau spaţii de cazare. Ilustratie sunt şi clădirile care deţin recordul la majorări: Universalul Vechi, ai cărui proprietari vor suporta un supraimpozit de 500%, sau Hotelul Semenic – cu 300%. Restul majorărilor fluctuează între 150 şi 300%, toate aplicate în partea veche a oraşului. Primarul Ioan Popa ne-a spus că rata de impozitare a fost crescută pentru clădirile abandonate, vechi, neîngrijite, fiind identificate în jur de 30 de asemenea imobile, din partea veche, până la Intim, urmând Govândariul.

Care este intenţia municipalităţii vizavi de Hotel Semenic, de clădirile mari, abandonate? „Am transmis o scrisoare de intenţie lichidatorului Hotelului Semenic în noiembrie, a precizat edilul. Din datele mele, la jumătatea lunii decembrie s-a făcut evaluarea hotelului, adunarea creditorilor a aprobat vânzarea acestui activ şi voi supune atenţiei consilierilor locali, probabil în primul trimestru al anului 2018, să achiziţionăm acest hotel. Universalul Vechi este o clădire privată, nu este în stres, rămâne de văzut dacă noi vom considera că e oportun să-l cumpărăm şi să-i dăm o destinaţie publică, ne vom adresa direct proprietarilor care sunt persoane fizice şi sunt aici în oraş. Cu partenerii de la Poştă vom intra la fel în negocieri, în cursul lui 2018. Să vedem ce se întâmplă cu sediul nostru de la Poşta Veche şi ce se va întâmpla de fapt cu sediul din Govândari, un sediu care e gol de atâţia ani şi trebuie găsită o soluţie pentru clădirea aceea: ori reabilitată, ori demolată“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Piese pentru masini, produse la Slatina-Timis
SLATINA-TIMIŞ - Un român stabilit în Germania îşi deschide o făbricuţă şi în Caraş-Severin, după cea pe care [...] mai multe »
Borcean: Nu putem avea orasul intunecat de Centenar
CARANSEBEŞ - Iluminatul public festiv de Centenar a stârnit discuții pro și contra în ultima ședință a [...] mai multe »
Mocioalca: Si in PSD Caras functioneaza regula majoritatii
CARAŞ-SEVERIN - Este avertismentul voalat pe care şeful social-democraţilor cărăşeni îl transmite unor primari [...] mai multe »
Primarul din Luncavita a trecut la betonat strazi
LUNCAVIŢA - ... şi are ajutoare de nădejde: viceprimarul comunei, colegii din Primărie şi câţiva consăteni. mai multe »
West Nile a facut escala si in judetul nostru
CARAŞ-SEVERIN - DSP a anunţat prezenţa virusului transmis de ţânţari la o femeie din Bozovici,, existând [...] mai multe »
Jaguari superbi la Resita
REȘIȚA - Neli și Corneluș vă așteaptă în aceste zile la Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița. [...] mai multe »
Carasenii pot cumpara 65.000 mc lemn de foc
CARAŞ-SEVERIN - Ca în fiecare an, Direcția Silvică Judeţeană a luat toate măsurile necesare pentru punerea la [...] mai multe »
Carasean, urmarit general, depistat in Vama Cenad
CARAŞ-SEVERIN - Marți, 25 septembrie, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. [...] mai multe »
Autobuzele TUR, tinte in miscare pentru pietrele teribilistilor
REȘIȚA - Zona pasajului TMK a fost din nou cu ghinion pentru unul din autobuzele celor de la Transport Urban Reșița. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou