REŞIŢA – …ca abstinentul cinci femei într-o noapte! Vorbind despre cele 9,6 milioane de lei primite de la Guvernul Dăncilă, primarul Ioan Popa a făcut haz de necaz, explicând că nu mai e timp suficient pentru a-i putea folosi.
Şeful administrativului reşiţean s-a plâns recent că unii i-au cerut să dea banii de la Dăncilă ca să încălzească şcolile: „Unii îndrăznesc să spună «Primarul Reşiţei să ia banii de la Dăncilă şi să plătească gazul pentru că copiii stau în frig»?! Eu le arăt obrazul, sunt chiar nesimţiţi. Unii! Cheltuielile materiale în şcoli, după sistemul de bugetare de la Ministerul Învăţământului sunt peanuts (eng. arahide – n.r.), adică nimic. Tot ce înseamnă altceva decât salarii în şcoli e 10% din bugetul lor total. E strigător la cer! În cazul Colegiului Tehnic Cărăşan, banii pentru cheltuielile materiale sunt chiar de 20 de ori sub salarizare. Şi avem aceiaşi maistori, pe care-i ştim foarte bine, care ciubucăresc prin şcoli pe acolo, îşi mai sudează câte ceva, mai fac câte o conexiune, mai dau câte un ciocan, mai repară câte o aripă de maşină. Şi-atunci cred că ceea ce am spus, că ne-ar trebui nişte administratori în şcoli alţii decât cadrele didactice, cred că se subînţelege de ce. (…) Eu aş vrea să mi se dea câteva şcoli pe mână, că aş face ordine în ele. Nici nu-s multe, că jumătate dintre ele îşi văd de treabă. Dar vedeţi că sunt tocmai alea unde e bătălie mare, sunt mai mulţi pe loc, unde lumea îşi doreşte să meargă, se face şcoală bună, se ia Bacalaureatul, se duc la facultate“, sublinia edilul, luând apărarea unităţilor care s-au dovedit a fi de elită.
Chiar dacă primarul Ioan Popa spune că le bate obrazul celor care-i spun să dea din banii de la Dăncilă pentru încălzirea în şcoli, chiar asta se va face. Întrebat ce va face cu cele 9,6 milioane de la vechiul executiv, primarul Reşiţei a răspuns: „Păi un milion îi dăm deja la gaz, la şcoli. Noi am rămas descoperiţi cu indemnizaţiile pentru handicapaţi şi persoanele însoţitoare ale handicapaţilor. Ei au ştiut de ce ne-au dat banii ăştia. N-aveam bani să terminăm anul nici cu salariile din Primărie. (…) E ca şi cum, în loc să te culci cu o femeie în fiecare zi, vin cinci femei o dată să te culci cu toate cinci. N-ai cum, frate. Pe bune! Mi-au dat în octombrie toţi banii. Păi ce să fac cu ei, că-i gata anul?!“.
A.M.