Reactualizat la:

Cum va schimba tramvaiul faţa Reşiţei

Cum va schimba tramvaiul faţa Reşiţei
REŞIŢA – Dacă la faza I lucrurile sunt clare, în sensul reamenajării tronsonului din Govândari, cam pe acelaşi traseu, adevărata schimbare vine odată cu faza a II-a, care va schimba la faţă întregul oraş, inclusiv vatra urbei, până în Muncitoresc.

 (15 comentarii)

Rectifica

Tramvaiul reşiţean, ajuns la cea de-a doua fază, a ridicat serioase probleme privind finanţarea. De fapt, toată lumea ştie că, pentru aducerea de tramvaie, pe un buget de 25 de milioane de euro, este în derulare procedura de licitaţie organizată de Ministerul Dezvoltării. Faza I, cu un buget de 20 de milioane de euro, este şi ea într-un stadiu avansat, şi vizează partea de Govândari, incluzând toată infrastructura, pornind de la depou, din zona Confecţii, cu spălătorie, partea de mecanică şi alte facilităţi, până în Triaj.

Dar ce cuprinde faza a II-a?

Tot pe un buget de 20 de milioane de euro, această etapă include în primul rând lucrări la calea de rulare, de la kilometrul 7 plus 700 de metri, până la Kilometrul 8+300, „pe întregul traseu, calea de rulare se va proiecta în soluţie carosabilă, nivelul superior al şinelor fiind separat faţă de carosabilul adiacent, prin aceasta creându-se un culoar dedicat transportului în comun şi vehiculelor de intervenţie 112. Peroanele de tramvai se vor dispune pe partea dreaptă a sensului de circulaţie a tramvaiului şi vor fi deservite atât de tramvaie, cât şi de autobuze. La extremităţile traseului – intersecţia Republicii cu Făgăraşului, respectiv Iorgovici-Piaţa Republicii – se vor amenaja soluţii de întoarcere a tramvaiului sub formă de rebursment/bretea“, după cum regăsim în raportul de specialitate purtând semnătura lui Graţian Dobre, directorului executiv al Direcţiei Dezvoltare Locală şi Instituţională.

Din acelaşi document aflăm că „linia aeriană de contact va fi cu suspensii transversale pe console, pe stâlpi metalici montaţi între liniile de tramvai sau pe trotuare. (…) Instalaţia de iluminat stradal se va monta pe stâlpii liniei aeriene de contact“. Această linie aeriană de contact va fi împărţită pe sectoare izolate unele de celălalte, alimentate din centre diferite, iar cablurile de alimentare vor fi trase prin zona verde de lângă trotuare sau pe sub trotuare.

Iniţiativa propune şi reabilitarea integrală a podurilor Doman şi Libertăţii, dar şi modernizarea infrastructurii rutiere, pietonale, incluzând spaţii verzi, trotuare, piste pentru biciclete şi parcări, în funcţie de tronson, începând cu Bulevardul Republicii, de la intersecţia cu Bulevardul Muncii şi strada Făgăraşului, până în Piaţa Republicii, în cartierul Muncitoresc. Asta presupune şi accesele către străzile laterale şi modernizarea zonei pietonale Aleea Ineu. „Pe lângă străzile care alcătuiesc magistrala de transport la nivelul municipiului Reşiţa, proiectul are impact şi asupra unor străzi cu care acestea se intersectează, cum ar fi Bulevardul Muncii, strada Progresului, Aleea Ţarcului, Bulevardul A.I. Cuza, străzile Spitalului, Independenţei şi Oituz, şi Aleea Ineu“, se mai arată în documentul citat.

Antoniu Mocanu



Comentarii 15

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Marcel Vela a pus tirul pe poliţişti
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul de Interne a declarat că polițiștii și sindicatele din MAI și-ar fi construit legi [...] mai multe »
O parte din Caransebeș rămâne mâine fără gaz
CARANSEBEȘ - Mai exact cartierul Pipirig, unde furnizorul de gaz a finalizat o investiție importantă și trebuie să [...] mai multe »
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou