Reactualizat la:

Cum se fac bani din banii statului

Cum se fac bani din banii statului
REŞIŢA – Aproape 300 de infracţiuni economico-financiare au fost sesizate în primele luni ale acestui an.

Rectifica

Lucrătorii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au organizat în primele trei luni ale acestui an 359 de acţiuni şi verificări ce au avut drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. În această perioadă, poliţiştii au constatat 333 de infracţiuni, din care 291 de natură economico-financiară.

În vederea protejării bugetului consolidat de stat pe linia combaterii evaziunii fiscale au fost întocmite 60 de dosare, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, fiind recuperate prejudicii în valoare de 427.130 lei. Pe această linie au fost efectuate 20 de percheziţii la sediul unor firme şi la domiciliile unor administratori de societăţi comerciale, fiind ridicate sume importante de bani. În vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul vamal, respectiv a contrabandei cu produse din tutun în special, au fost constatate 36 infracţiuni, dintre care 20 de contrabandă şi 16 prevăzute şi sancţionate de Codul Fiscal.

În urma activităţilor desfăşurate pe această linie, au fost ridicate ţigări în valoare de 200.000 de lei. Totodată, în vederea probării activităţii infracţionale poliţiştii au desfăşurat 20 de percheziţii domiciliare. Pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul proprietăţii intelectuale, au fost planificate şi executate acţiuni la societăţi comerciale şi la diferite persoane fizice despre care existau date şi informaţii că deţin, multiplică, implementează sau comercializează produse din categoria celor protejate prin lege.

Astfel, au fost constatate 37 infracţiuni, din care 35 în domeniul legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe, şi două la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Aniversarea Regiunii de Dezvoltare Vest la Resita
REȘIȚA - Cei 20 de ani de activitate în sprijinul dezvoltării regionale au fost sărbătoriţi marţi, în sala de [...] mai multe »
Apa va curge si la robinetele din Bautar
BĂUŢAR - În 2019, comuna de pe Valea Bistrei îşi propune să se alinieze la condiţiile de trai demne de secolul [...] mai multe »
Popa vrea trupe de talie mondiala la Resita
REŞIŢA - Administraţia locală pregăteşte înţelegeri cu nume adevărate, de peste hotare, care să facă [...] mai multe »
Cinema Dacia va rasuna a spectacol
REŞIŢA - Sala Cinematografului „Dacia“ se dovedeşte încă o dată neîncăpătoare pentru publicul care s-a [...] mai multe »
Toma George Maiorescu a fost aniversat in SUA
REȘIȚA - Nonageriatul ilustrului poet, născut la 8 decembrie 1928 în Reşiţa, a constituit un prilej pentru [...] mai multe »
Prisacarii n-au loc in targurile de Craciun
CARAŞ-SEVERIN - Asta din cauză că producătorii tradiţionali cu produse montane nu-şi pot expune produsele decât [...] mai multe »
Hotararea de Guvern pentru Semenic este gata
REŞIŢA - Unul dintre cele mai importante proiecte de turism din Caras-Severin este cel privind dezvoltarea zonei [...] mai multe »
Luminita Jivan preia interimatul PSD Caras-Severin
REŞIŢA - La șefia PSD Caraș-Severin, interimatul funcției de președinte județean va fi preluat de deputatul PSD [...] mai multe »
Primarii caraseni vor gaz. Mingea e la ei!
CARAŞ-SEVERIN - Așa cum Jurnal CS scria încă de la finele lunii noiembrie, Consiliul Județean și Transgaz caută [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou