Reactualizat la:

Drumurile carasene au inghitit 10.000 tone de piatra. Cica…

Drumurile carasene au inghitit 10.000 tone de piatra. Cica…
Scris de Flavius Rotariu - CARAȘ-SEVERIN – Pentru anul acesta, societatea asociată CJ are cerere pentru 20.000 de tone de piatră.

Rectifica

În cea mai recentă ședință a forului județean, SC Apergmin SRL a prezentat raportul de activitate pe anul trecut referitoare la asocierea cu Consiliul Județean pentru desfășurarea activităților din licența de dare n administrație pentru exploatare.

„Până la momentul publicării în Monitorul Oficial a licenței de exploatare, s-a eliberat un nou permis de exploatare în perimetrul Poiana Danilii (zona Ocna de Fier), în vederea fundamentării investiției pentru fabrica de prelucrare a calcarului cristalin. S-au vândut în anul 2016 către firmele cărășene 10.000 de tone de piatră, în principal pentru reabilitarea de drumuri forestiere și comunale. Și pentru anul 2017 există cerere pentru 15.000 până la 20.000 de tone de piatră“, se amintește în raportul prezentat consilierilor județeni.

Pentru începerea exploatării, au fost efectuate investiții de peste 200.000 de euro – drumuri industriale, treaptă de lucru, înierbare sol pentru a preveni dispersarea.

„Toate măsurile pregătitoare pentru implementarea acestui proiect au fost luate: achiziția terenurilor, obținerea avizelor și autorizațiilor, avizarea proiectului, urmând ca lucrările să înceapă la această investiție de peste 12 milioane de euro după publicarea licenței în Monitorul Oficial. În momentul de față licența a fost pentru a opta oară refăcută și a primit deja avizul ministerelor de resort. Schimbarea miniștrilor avizatori a dus la aceste repetări“, se mai amintește în raport.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou