REŞIŢA – Este una din întrebările la care Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă deţine răspunsul.
Chiar dacă europenii ne-au tot învăţat lecţia renunţării la subvenţiile acordate de către stat, în materie de şomaj lucrurile sunt mult mai sensibile. Astfel, chiar şi acum, la şapte ani de la aderare, statul continuă să finanţeze locurile de muncă ale persoanelor considerate a fi greu de angajat. Iar banii sunt acordaţi din fondul de şomaj, prin intermediul AJOFM.
Pentru încadrarea în muncă pe perioadă nedeterminată a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ , angajatorii pot primi, lunar, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, suma de:
– 500 lei, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
– 600 lei, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
– 750 lei, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus, pentru 18 luni. Angajatorii care menţin raporturile de muncă sau de serviciu şi după cele 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a acestor relaţii, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate pentru aceste persoane şi virate conform legii. Acesta se virează, la cerere, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuţiilor sociale.
Pentru incadrarea in munca a şomerilor în vârsta de peste 45 ani sau şomeri unici susţinători ai familiilor monoparentale, agentii economici pot beneficia lunar, timp de 12 luni, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (acum 500 de lei), cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni de la încheierea convenţiei, iar persoana angajată să nu fi avut raporturi de muncă sau de serviciu cu angajatorul în ultimii doi ani.
De aceeaşi subvenţie beneficiază şi agenţii economici care au cel puţin 50 angajaţi şi încadrează persoane cu handicap, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă cel puţin 2 ani de la încheierea convenţiei.
Pentru angajarea şomerilor care în termen de cinci ani de la angajare îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau limită de vârsta, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensie anticipată, angajatorii pot beneficia lunar, pe perioada angajării până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu condiţia să nu fi avut raporturi de muncă sau de serviciu cu angajatorul în ultimii doi ani.
De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare sociala în baza contractelor de solidaritate, pot beneficia lunar, pe perioada contractului de solidaritate, de o suma egala cu salariul de baza stabilit la data angajării, dar nu mai mult de doua ori valoarea indicatorului social de referinta. Subventia se acordă pentru tinerii care au vârsta între 16 şi 26 de ani care se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
– se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
– are dizabilităţi;
– nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;
– are copii în întreţinere;
– a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
– este victimă a traficului de persoane.
Angajatorii care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă pot beneficia lunar, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie , de o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare. Subvenţia se acordă la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru acel ucenic, proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Agenţii economici care doresc să beneficieze de aceste facilităţi trebuie să se adreseze Compartimentului de Relaţii cu Angajatorii al AJOFM (str. Traian Lalescu nr. 17, Reşiţa, 0255/212380) punctelor de lucru ale acesteia din judeţ, în vederea încheierii de convenţii care să permită acordarea acestora.