Reactualizat la:

Cum s-au uscat in doi ani pasiunile verzi

Cum s-au uscat in doi ani pasiunile verzi
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – În anul 2014, la Reşiţa, ministrul Energiei îi îndemna pe agenţii economici să-şi ia gândul de la investiţii în energie regenerabilă.

Rectifica

De la momentul respectiv, când declaraţiile oficialilor de la Bucureşti susţineau că producem mai multă energie verde decât suportă sistemul (?!), tot ce era în procedură la Agenţia pentru Protecţia Mediului a rămas cum am stabilit. Asta şi pe fondul lobby-ului făcut de către ONG-urile de mediu, care a culminat cu stoparea construcţiilor de microhidrocentrale în mai multe zone ale ţării, printre care şi Caraş-Severinul. În momentul de faţă, „vestigiile“ a ceea ce a fost odată „pasiune verde“ au fost contorizate de către Serviciul Reglementare din cadrul APM Caraş-Severin. În procedură pentru aviz de mediu (reglementarea amplasamentului solicitată prin documentaţii de urbanism) sunt 32 de investiţii pentru perioada 2007-2014. Mai exact, patru microhidrocentrale, 15 parcuri eoliene şi 13 centrale fotovoltaice. Procedura pentru acordul de mediu a îngheţat pentru 31 de proiecte (reglementarea proiectelor de investiţii în energie verde), adică şase microhidrocentrale, 15 parcuri eoliene şi zece centrale fotovoltaice. În final, s-au descurcat în hăţişul pentru autorizare (instalaţii cu autorizaţie de mediu pentru producţia de energie electrică) 19 „pasiuni“ din 2009 până în 2016: 16 microhidrocentrale, două parcuri eoliene şi o centrală fotovoltaică. Şi, dacă totul va merge aşa cum a mers până acum, aşa va rămâne şi peste câţiva ani. Şi pasiunile se sting cu timpul…



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Programul pentru scoli, doi in unu
CARAŞ-SEVERIN - Programul „Lapte şi corn“ şi cel de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli au [...] mai multe »
Doxan, revocat din functie. Seful ISJ acuza presiuni politice
CARAȘ-SEVERIN - Șeful Inspectoratului Școlar al județului Caraș-Severin, Adrian Doxan, a fost revocat vineri seara [...] mai multe »
Mocioalca: Baieti, stati calmi ca se lucreaza!
CARAŞ-SEVERIN - AquaCaraş îşi va putea continua lucrările, iar staţiunea Băile Herculane va fi obiectiv în [...] mai multe »
Dan Negru: Herculane e Regina Maria
BĂILE HERCULANE - Cunoscutul prezentator de televiziune, bănățean la origini, a reluat în aceste zile pe pagina de [...] mai multe »
Au accelerat, au traversat si au depasit spre moarte
REȘIȚA - Acestea sunt cauzele unui trist bilanț al accidentelor rutiere grave produse în prima parte a anului. mai multe »
Borcean a semnat un contract de milioane
CARANSEBEȘ - Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a semnat vineri, la București, contractul de finanțare în [...] mai multe »
Ruschita-Voislova, drumul cutitelor
CARAŞ-SEVERIN - O scrisoare semnată de preşedintele Consiliului Judeţean arată că drumul respectiv poate fi doar [...] mai multe »
Sa nu spargem tot orasul pentru un proiect indoielnic
REȘIȚA - Declara administratorul public Vasile Paul vizavi de lucrările programate la Reșița de operatorii de [...] mai multe »
Mai putin va mutati in Centru! Va ia apa…
REȘIȚA - Nota cineva pe o rețea de socializare vizavi de reșițenii de pe strada Funicularului, măturată de ape la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou