Reactualizat la:

Cum s-a pierdut asfaltarea unui sfert din Resita

Cum s-a pierdut asfaltarea unui sfert din Resita
Scris de Antoniu Mocanu - REȘIȚA – Potrivit primăriei, vina aparţine operatorului de apă din cauza căruia ratele pentru ISPA sunt achitate din banii reşiţenilor.

Rectifica

Deşi primarul muncipiului a pledat pentru ca AquaCaraş să nu fie vândută la bucată, problemele legate de operatorul de apă continuă să pună presiuni asupra autorităţilor locale. „Începând din martie am tras un mare semnal de alarmă vizând plata unei rate destul de mari, de circa 450.000 de euro în luna noiembrie, pentru că lucrările pe ISPA necesitau bani. Aceştia au venit de la Banca Europeană de Investiţii, cu garantarea Ministerului Finanţelor şi a primăriilor care au beneficiat de aceste lucrări sau sunt proprietare. Dar operatorul foloseşte nişte bunuri pentru care primăria plăteşte mereu şi mereu două rate pe an. Este vorba despre circa 900.000 de euro, sunt bani foarte mulţi! Până acum am plătit 2.800.000 de euro, suntem în litigiu cu AquaCaraşul care ar trebui să plătească redevenţa stabilită de consiliul local exact la nivelul ratelor şi a dobânzilor. Suntem în proces pentru că dânşii ar vrea o redevenţă mai mică. Acei bani, dacă ni i-ar plăti, ar merge într-un cont de dezvoltare din care se pot plăti rate şi dobânzi. N-au constituit acel cont şi ca atare cine plăteşte? Cine a garantat!“, susţine primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu.

Primarul Reşiţei a mai arătat şi cum puteau fi folosiţi banii blocaţi de problemele AquaCaraş: „Şi dânşii folosesc aceste reţele de apă şi canalizare, staţia de epurare, uzina de apă. Şi nu este normal, n-o să fie simplu. Eu am susţinut şi susţin în continuare tot ce înseamnă activitate la AquaCaraş, managementul nu-mi aparţine şi nici dimensionarea cheltuielilor. Dânşii au drepturi, dar sunt şi nişte obligaţii. Mereu le-am atras atenţia aşa cum face omul gospodar: vedeţi că vine luna noiembrie, vedeţi că vine luna mai anul viitor, aveţi două rate pe an, atât! Cu 2.800.000 de euro cât au datorie către noi şi cu încă 900.000 de euro, am putea să asfaltăm cel puţin un sfert din tot oraşul! Asta înseamnă drumuri, trotuare, alei şi tot ce este necesar. Vă daţi seama că acea sumă de 120-130 de miliarde de lei vechi (echivalentul aproximativ al celor 2.800.000 de euro, n.r.) este o sumă extrem de mare“.
Primăria Reşiţa şi AquaCaraş au ajuns în instanţă pentru ca operatorul de apă să plătească municipalităţii redevenţa pretinsă, stabilită la nivelul ratelor, şi care trebuie achitată în mod normal pentru folosirea reţelelor de apă şi canalizare ale oraşului, inclusiv a obiectivelor realizate sau modernizate prin ISPA. Potrivit HCL 35/2013, redevenţa are un nivel anual de 72.000 de lei, plus aproape un milion de euro.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Un autoturism a luat foc langa o benzinarie
ORAVIŢA - Un incendiu la un autoturism s-a produs marţi, 26 septembrie, în apropierea unei staţii de alimentare cu [...] mai multe »
Prefectul vrea ca judetul sa se ridice si prin Legea Muntelui
CARAŞ-SEVERIN - Instituţia Prefectului a organizat luni, 25 septembrie, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru [...] mai multe »
Dupa furtuna, ne asteapta iarna grea si inundatiile
REŞIŢA - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul [...] mai multe »
Amenzile au curs cu sutele
CARAS-SEVERIN - Sute de amenzi şi zeci de permise, acesta este scurtul bilanţ al unui nou sfârşit de săptămână [...] mai multe »
Surdu: Mie mi se pare ca mi s-a umblat la buzunar
CARAŞ-SEVERIN - În replică, preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu, i-a spus consilierului judeţean că i se pare [...] mai multe »
Promovam Banatul Montan prin noile tehnologii
REȘIȚA - Recent a fost lansată o aplicație pe internet care oferă informații utile despre frumusețile acestui [...] mai multe »
Sandra, zbor pe aripile scrisului
REȘIȚA - Recent, la Mangalia, scriitoarea reșițeancă Leila Sandra Coroian și-a lansat cel de-al doilea roman [...] mai multe »
Cei mai buni! Andu Suciu si trupa Masquerade, succes la Festivalul STAGE
CARANSEBEŞ - Trupa de teatru a Colegiului Național „Traian Doda” a repurtat un succes răsunător pe scena clujeană. mai multe »
C. Spranceana: Oriunde ma plimb, imi vad munca
REŞIŢA - Sunt șase decenii de când Constantin Sprânceană a început să construiască în Reșița. Din septembrie [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou