REȘIȚA – Nu demult, în timp ce coboram scările unei instituţii, m-am ciocnit cu un copilaş. Eu grăbită, el cu ochii pe pereţi. Văzându-l speriat, m-am aplecat spre el şi i-am spus „te rog frumos să mă scuzi!“. „Nu face nimic“, mi-a răspuns prompt, apoi alergând spre mama lui i-a spus bucuros de-a dreptul: „Mami, mami, doamna aceea şi-a cerut scuze la mine“.
A fost o întâmplare de câteva clipe, dar ţopăiala şi recunoştinţa din ochii lui frumoşi mi-au rămas în minte. Cred că dacă am spune mai des lucruri frumoase totul ar fi mai frumos în jur, universul propriu al fiecăruia dintre noi în primul rând. Când staţi să plătiţi la casa unui supermarket, încercaţi să observaţi câţi dintre cei din faţa dvs, după ce casierul le mulţumeşte, răspund. Puţini. Toţi suntem obosiţi, şi noi şi ei, dar am observat că dacă le răspunzi îţi reţin chipul. Recunoştinţa, exprimată atât prin cuvinte cât şi prin fapte, dă frumuseţe lucrurilor simple. Nu constă în a spune mecanic un cuvânt, nici într-un pozitivism obositor. Este mai mult de atât. Este puterea de a vedea mereu partea plină a paharului, de a trăi mereu între gândul că nu avem nimic de pierdut şi acela că oricând putem pierde totul. E un fel de a fi fără limite care deschide drumuri spre noi şi ceilalţi.
Un cuvânt de apreciere, un gest că îţi pasă, o privire caldă, un dar simplu pot lumina un chip, o zi sau un suflet. Nu trebuie ales un moment anume pentru a împărtăşi o stare de bine, cel mai bun moment este chiar acum. Cei mai potriviţi oameni sunt cei pe care îi alegi. Doar că atunci când zâmbeşti cu sufletul, când dăruieşti bine nu trebuie aşteptat ceva în schimb. Lumina pe care o desenezi în ochii celuilalt îţi luminează faţa ta, de fapt. Sigur, se poate întâmpla ca cel din faţa noastră să nu simtă să se manifeste la fel, poate nu îşi dă seama că trebuie să facă gesturi reciproce, poate nu ştie să mulţumească nici pentru mult nici pentru puţin sau poate că, pur şi simplu, nu vrea să fie ca tine. Se mai întâmplă ca făcând mereu gesturi frumoase cei din jur să perceapă în ele doar o obişnuinţă, iar reacţia să apară doar când nu ne mai comportăm la fel. Recunoştinţa, indiferent de formele în care o îmbrăcăm, este pentru noi înşine. Dăm un sens clipei, ne facem loc printre fericiri şi dureri, descoperim minunile din noi şi ceilalţi. Este atât de simplu să te furişezi în visele altora doar spunând mulţumesc, te iubesc, vreau să te văd, mi-e dor de tine, lasă-mă să te ajut…
Foto: ursula-sandner.com