Reactualizat la:

Culmea ghinionului: Sa te prinda iubirea in contul gol

Culmea ghinionului: Sa te prinda iubirea in contul gol
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Astfel a comparat primarul Ioan Popa situaţia unei şedinţe de consiliu local de îndată, în cadrul căreia nu s-a reuşit adunarea consilierilor necesari, fiind organizată încă una, luni seara, după ora 19.00.

Rectifica

Banii europeni au fost, luni, un bun motiv pentru ca aleşii urbei să fie convocaţi în şedinţă. Prima, la ora 15.00, n-a atras cvorumul necesar, în lipsa unui singur consilier care să ajute forul să aibă 11 membri, adică jumătate plus unu din total. În aşteptarea care se prelungea, primarul Ioan Popa a precizat că situaţia e ca aceea când „aştepţi să vină gagica şi ea nu vine, dar nici nu ştii de ce nu vine. Dacă ai şti, te-ai duce şi ţi-ai face altă freză. Dar dacă a văzut că ai conturile goale?“…

Edilul a precizat faptul că, din cele patru proiecte de pe ordinea de zi, două sunt importante şi urgente, de votul consilierilor depinzând dacă ele vor primi finanţare europeană sau nu, termenul limită pentru completarea documentaţiei fiind marţi, 3 aprilie. „Cele două puncte de pe ordinea de zi sunt mai importante din punctul meu de vedere, declara Ioan Popa. Fac referire la două proiecte de finanţare cu fonduri europene. Şi au fost nişte greşeli, nişte erori matematice în două proiecte şi trebuie să le facem modificările, să le trecem prin şedinţă de consiliu local. Până marţi, 3 aprilie, ar trebui transmise clarificările la ADR Vest, pentru a nu risca să fim respinşi pe acesta proiecte. Sunt proiecte legate de eficienţă energetică, de reabilitare de blocuri de locuinţe“.

Mai exact, este vorba despre blocurile A6 şi A7 de pe strada Horea din Reşiţa, trecute prin consiliul local la începutul acestui an. Unul dintre ele a fost transmis spre finanţare şi în 2016, şi în 2017. Până la urmă, însă, totul s-a rezolvat. Luni seara, după ora 19 și după a doua ședință de îndată care a întrunit cvorumul, proiectele au fost votate.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cei afectati vor fi rebransati la civilizatie
CARAȘ-SEVERIN - Asta după de căderile masive de zăpadă care au lăsat localități fără curent electric și [...] mai multe »
La Resita, cucerirea puterii a avut un pret
REŞIŢA - Asta a spus Gelu Voican Voiculescu la 29 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Invitat la Reşiţa [...] mai multe »
Hurduzeu: Sa-i transmiteti multumiri dlui Raed Arafat
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, prefectului Matei Lupu vizavi de [...] mai multe »
100.000 de lei: motiv de incrancenare in Consiliul Judetean
CARAŞ-SEVERIN - Pentru că s-au luat anumite sume de bani şi de la primării cu edili liberali, consilierii judeţeni [...] mai multe »
653 de copii din Caras-Severin au primit ghete noi
CARAŞ-SEVERIN - Campania umanitară „Ghetuţele lui Moş Nicolae“, organizată de Episcopia Caransebeşului prin [...] mai multe »
Incet-incet, Caransebesul iese de sub nameti
CARANSEBEȘ - Chiar dacă străzile principale sunt aproape la negru, multe din cele secundare sunt în continuare [...] mai multe »
S-o iau in buzunare si s-o duc acasa?
REŞIŢA - Asta se întreba Ioan Popa, primarul Reşiţei, vizavi de zăpada care a generat şi nemulţumiri. mai multe »
Resita a obţinut semnatura de 10 milioane de euro
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a semnat, alături de Sorin Maxim, şeful ADR Vest, documentele care vor atrage importanta [...] mai multe »
Primii colindatori la Jurnal de Caras-Severin
REȘIȚA - Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte pretutindeni în Caraş-Severin, astfel că, în această [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou