Reactualizat la:

Cuiele din roata mocanitei

Cuiele din roata mocanitei
Scris de Ionel Ivaşcu - BERZASCA – Realizarea proiectului de refacere a traseului mocăniţei de la Berzasca s-a amânat din lipsa cofinanţării dar primăria nu renunţă la idee.

Rectifica

Respectivul traseu, ce ar aminti de vremurile bune de odinioară, este situat între Berzasca şi Valea Mare, şi are o lungime de aproximativ 16 km. În acest sens, primăria a depus un proiect în valoare de 12 milioane de euro. Din aceşti bani, nouă milioane de euro vin din fonduri europene, restul de trei milioane trebuind asiguraţi prin cofinanţare. Aceasta însă nu a venit, iar mocăniţa a rămas să aştepte pe linie moartă.  Din discuţia cu primarul Petru Furdui, am aflat că banii pentru cofinanţare pot fi asiguraţi fie prin alocare bugetară de la Guvern, fie printr-un credit. În consecinţă, a cerut sprijinul Executivului.

„Guvernul a aprobat o ordonanţă pentru acordarea de credite cu dobândă subvenţionată. Dar, până la parcurgerea de către Guvern a tuturor paşilor necesari obţinerii cofinanţării, a expirat contractul de finanţare”, ne-a declarat primarul.  Concret, Guvernul a adus apă la cazanul mocăniţei cu câteva zile după ce s-a stins focul. Speranţa însă continuă să pâlpâie. Conform primarului, proiectul rămâne de actualitate întrucât se va încerca găsirea altor surse de finanţare.

Veştile bune vin dinspre satul lacustru, un alt proiect derulat cu finanţare europeană. Investiţia de 400.000 de euro este aproape finalizată. În prezent, se lucrează la vestiarul piscinei iar primarul Petru Furdui estimează că, până la vară, „laguna albastră” de pe Dunăre va fi gata.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cati suntem si cum alegem in decembrie
CARAŞ-SEVERIN - Biroul Electoral Central a centralizat datele privind alegătorii. Urmează componenţa Biroului [...] mai multe »
Recolta, doar la vulpe si mistret
CARAŞ-SEVERIN - Din cota aprobată de la centru, pe fondurile de vânătoare ale Direcţiei Silvice mai e destul. mai multe »
Valentino, o poveste magica
REȘIȚA - Copiii, părinţii şi bunicii din judeţ îl cunosc pe Valentin Neacşu datorită spectacolelor de magie pe [...] mai multe »
Muzeu itinerant… peste granita
ALIBUNAR - O parte dintre exponatele colecţiei private de cineamatorism au călătorit în Serbia, ca model. Muzeul [...] mai multe »
Proprietari de Audi A6, asistati social
REŞIŢA - Aceasta este una dintre constatările făcute de primarul Ioan Popa, după o analiză a ajutoarelor cu iz [...] mai multe »
Padurea satului, suspans continuu
RĂCĂŞDIA - Sătenii se plâng că se fură din pădurea comunei, însă sunt reticenţi la ideea de a plăti pentru a [...] mai multe »
Tineri rataciti in Domogled
BĂILE HERCULANE - Salvatorii montani din staţiunea de pe Valea Cernei au demarat duminică o intervenţie de [...] mai multe »
Borduz da in judecata Institutia Prefectului
CARAŞ-SEVERIN - Repus în funcție de magistrații Tribunalului Caraș-Severin, primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz, [...] mai multe »
Resita poate deveni Smart City
REŞIŢA - Supravegherea video ce va fi implementată într-o intersecţie din oraş ar putea fi introdusă în întreg [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou