Reactualizat la:

Cui îi mai pasă de opincari?

Cui îi mai pasă de opincari?
Scris de Nina Curița - REȘIȚA – Sigur aţi văzut ştirea că sistemul medical din România este pe ultimul loc în Europa. Nu este nicio surpriză și nu cred că avem nevoie de ştiri când dovezile sunt peste tot.

 (6 comentarii)

Rectifica

Starea sistemului medical românesc se simte şi resimte la tot pasul, îndeosebi de către omul simplu. Pacientul există, dar nu îl vede nimeni. Se moare pe capete de la orice boală, iar dacă ţi se tratează boala sunt șanse măricele să te învârți de o infecţie din spital. Iar boala cea mai cruntă, care aparent nu poate fi tratată de nimeni, este imbecilitatea celor care nu reuşesc să găsească soluţii şi bani pentru a îndrepta măcar puţin din sistemul medical românesc. Statul român cheltuie sume imense pentru ca să pregătească medici buni. Partea asta reușește, pentru că unul dintre principalele produse de export către Europa ale României sunt cadrele medicale excelente. Acum o să credeți că dau vina pe cei care pleacă. Nu, nici vorbă. Nu o fac de plăcere, nu o fac nici măcar toți pentru salarii mai mari, ci pentru că spitalele noastre nu au ce să le ofere. Nu banii reprezintă principala cauză care le face paşaportul spre alte zări, ci condiţiile mizerabile de lucru.

De exemplu, întâmplător, am aflat că la Spitalul Judeţean din Reşiţa sunt medici care au şi 15.000 de lei salariu, alţii chiar depăşesc cu mult această sumă, cu gărzi şi alte sporuri. Nu am nimic cu ei, respectul meu pentru orice medic este imens, însă uneori se exagerează când se spune că nu au bani. Poate că nu câţi vor ei, dar nici nu poţi avea salarii de mii de euro când în spitalele din România nu este căldură, nu sunt medicamente, stafilococii ţopăie fericiţi, când realitatea cruntă îţi clasează sănătatea pe ultimul loc în Europa. Să ne înţelegem: în Europa, nu în UE. Deci în urma Albaniei, Muntenegrului etc.

Şi dacă vreţi să vorbim şi despre educaţie, o putem face. Azi, realităţile acestei ţări mă revoltă din nou. Eu încă nu înţeleg bătăile astea din şcoli: părinţii bat elevi, elevii îmbrâncesc dascălii, profesorii şi părinţii se ciondănesc. Şi peste toate astea, toată lumea vine şi spune: salariile sunt mici. Păi chiar nimeni nu observă că oricât de mulţi bani s-ar da, situaţia învăţământului românesc nu se îmbunătăţeşte deloc?

Iar dacă ne uităm pe stradă atunci începe nebunia. Frustraţi care înjunghie şi devin criminali, mai câte un pedofil, inclusiv printre cei care ar trebui să ne apere, limbajul colorat al grupurilor de interesanţi şi, evident, politicienii. Şirul de legi, ordonanţele ce ies din minţile lor ne vor doborî într-o zi. Eu nu cred că cineva din Parlament mai lucrează pentru opincarii ţării. Sunt slabi, înguşti, orbiţi de interese şi lupte personale. V-am mai zis că atât de jos a ajuns ţara asta încât nu mai există o luptă a ideilor, ci direct o sfâşială a oamenilor. Rămân în jur doar cei care plac.

Am spus aici ceva ce deja nu știați? Nu. Sunt aceleași lucruri pe care le auzim mereu, peste care dăm mereu, realitatea de zi cu zi. Nu ați obosit de ea? Eu da…

Foto: squarespace.com



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Copiii cu dificultati au fost fascinati de Hyperion
REŞIŢA - Sub semnul lui „Eminescu... în durata eternă“, Biblioteca Municipală a organizat un program pentru [...] mai multe »
De nervi, i-a spart luneta autoturismului
REŞIŢA - Un reşiţean de 23 de ani a ajuns să sune la 112 după ce a fost agresat de un cunoscut, care i-a spart [...] mai multe »
Eminescu, marele poet iubit si de tineri
REŞIŢA - Sub genericul „Eminescu şi România: o descoperire permanentă“, Biblioteca Judeţeană „Paul [...] mai multe »
Cele 2 milioane sunt bune, dar putine!
CARANSEBEŞ - Consilierii caransebeșeni au aprobat marți, pe repede înainte, alocarea a 2 milioane de lei din [...] mai multe »
Drumul catre Muntele Mic, iarasi cu probleme. Pe cine sa mai crezi?
MUNTELE MIC - Dacă încă de marți dimineața au apărut semnale că spre Muntele Mic nu se poate circula, după [...] mai multe »
Masina cautata in Italia, confiscata la Naidas
NAIDĂŞ - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Naidăș au prins un italian care conducea un [...] mai multe »
Vizita de dimineata de la spitalul din Caransebes, facuta de politisti si procurori!
CARANSEBEȘ - În ziua în care Consiliul Local aproba două milioane de lei pentru Spitalul Municipal de Urgență din [...] mai multe »
Cum a pupat Resita banii pentru Centrul Civic
REŞIŢA - Cine îndrăzneşte, primeşte, concluziona primarul Ioan Popa după ce ne-a povestit cum un invitat venit la [...] mai multe »
Hurduzeu: Sugerati sa facem reduceri de personal?
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a întrebat preşedintele Consiliului Judeţean pe consilierii liberali, la proiectele ce au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou