Reactualizat la:

Cu un proiect ajungi consilier local

Cu un proiect ajungi consilier local
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Preşedintele interimar al liberalilor reşiţeni a explicat că se vor face derogări de la statutul partidului.

 (3 comentarii)

Rectifica

Candidatul PNL la Primăria Reșița, Ioan Popa, validat la începutul săptămânii de către Biroul Permanent Naţional al Partidului Naţional Liberal, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că porțile acestei formațiuni politice sunt deschise pentru noi membri, în sensul în care cetăţenii care vor aduce proiecte viabile pentru municipiul de pe Bârzava vor putea ocupa locuri eligibile pe lista de candidați la Consiliul Local.

„Biroul Politic Local al PNL Reșița s-a întrunit zilele trecute, ocazie cu care am hotărât acceptarea de noi membri în partid. Practic, s-au deschis porțile partidului. Dacă o persoană vine la noi cu un proiect bun, viabil pentru Reșița, până pe data de 20 februarie, aceasta ar putea să se regăsească pe lista PNL, la alegerile locale, pentru Consiliul Local, pe poziții eligibile”, a precizat Ioan Popa. În altă ordine de idei, candidatul liberal la fotoliul de primar al municipiului a afirmat că exclude aproape în totalitate ideea că numele său ar apărea pe lista candidaţilor pentru Consiliuul judeţean Caraş-Severin.

Candidatul PNL la funcţia de primar al Reșiței a adăugat și că pe listele de consilieri locali se vor regăsi, în proporție de 30%, persoane noi care nu au mai fost implicate în politică. De altfel, toți cei care vor fi pe listele de candidați vor trebui să prezinte proiecte și să aibă inițiative în ceea ce privește dezvoltarea orașului. „Nu mai vreau consilieri de care nu se ştie nimic şi care să ridice mâna la comandă, fără să știe despre ce e vorba în proiectele de hotărâre. Din ceea ce am văzut până acum, cele mai multe inițiative vin din partea primarului și nu din partea consilierilor locali”, a mai adăugat Popa.

Acesta consideră că alegerea primarului din primul tur de scrutin îl avantajează în momentul de faţă, chiar dacă personal nu ar fi de acord cu această prevedere a legii electorale. „Totuşi, validarea mea la nivel naţional în prima linie, alături de alţi 14 candidaţi la primăriile unor reşedinţe de județ, alături de Falcă sau Boc, îmi dă satisfacţia şi siguranţa partidului aici. Vreau să încurajez şi iniţiativa oamenilor. Sondajul efectuat în luna decembrie 2015 mă arată ca favorit cu o diferenţă liniştitoare faţă de potenţialii urmăritori. Până acum, principalul contracandidat care ar trebui să vină din partea PSD-ului nu ştim cine este. Eu cred că lupta se va da între aceste două partide mari, cam aşa arată situaţia. Nu cred că vreun independent va veni tare din urmă“, a mai amintit Ioan Popa.

 



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nelu Popa, presedintele PNL Resita
REȘIȚA - Liberalii reșițeni s-au reunit în weekend pentru a-și alege conducerea care va coordona activitatea [...] mai multe »
Omorat cu topoarele
BOCȘA - Este vorba de un tânăr de 17 ani din Bocșa, care a fost lovit violent de doi bărbați, tată și fiu, în [...] mai multe »
Burse si pentru mentiuni
CARAŞ-SEVERIN - Condiţiile de acordare a burselor de merit olimpic internaţional pentru elevii premiaţi la [...] mai multe »
Una calda, una rece in agricultura
CARAȘ-SEVERIN - Deși însămânțările de primăvară sunt întârziate în judeţ, culturile nu au fost afectate de [...] mai multe »
Distributie alternativa de film la UEMR
REŞIŢA - Universitatea reşiţeană şi Muzeul Cineastului Amator invită cinefilii la seria de filme documentare [...] mai multe »
Alegeri la Lapusnicu Mare
CARAȘ-SEVERIN - Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parțial pentru alegerea [...] mai multe »
Sa ne pazeasca Dumnezeu de dezastre…
CARAȘ-SEVERIN - Unii reșițeni cârcotași au comentat că alarmele de vineri s-au auzit destul de slab, putând fi [...] mai multe »
Prioritatea, bat-o vina
REȘIȚA - Neacordare de prioritate vineri dimineața în intersecția din apropierea hotelului Rogge din Reșița. Zona [...] mai multe »
Lechici le aduce civilizatia la poarta
RĂCĂŞDIA - Finanţările curg în principal pentru drumuri şi pentru ca fiecare gospodărie din Răcăşdia să se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou