Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta fac la ora actuală apicultorii din Caraş-Severin care caută să îşi ducă albinele la adăpostul plantaţiilor de tei.

În judeţ, suprafeţe mari cu tei se află la Băile Herculane, peste 1000 de hectare, şi în zona Doclin-Bocşa. Acolo se află şi o serie de apicultori care îşi duc albinele să culeagă mierea în această perioadă. După ce producţia de miere de salcâm a fost sub aşteptări, apicultorii au aşteptări de la tei.

„Încă nu am intrat în pădure, să înaintăm spre jumătatea muntelui pentru că teiul înfloreşte treptat. Deocamdată, producţia de miere de tei este de un kg/zi/familia de albine. Ar trebui trei kilograme, dar e bine şi atât. La salcâm nu am avut producţie foarte bună, însă ne-a salvat rapiţa“ ne-a spus şeful apicultorilor de la „Hercules“, Ion Bărbuţ. Apicultorul ne-a spus că în ultimele luni s-a perindat prin diverse locuri cu stupii, inclusiv la Ostrovu Mare din Mehedinţi. „Am mers pentru mierea de salcâm şi am rămas acolo pentru că am prins înflorită rapiţa timpurie şi florile de muştar. Este acolo un italian care are 1000 de hectare de rapiţă şi 800 cultivate cu muştar. Am scos producţie bunicică. Acum, la Herculane suntem doar şase apicultori, alţii din coopertivă sunt la Bocşa şi alţii prin diverse locuri din ţară“, ne-a mai spus Ion Bărbuţ.

Întrebat cum stau cei de la Cooperativa Hercules cu vânzarea mierii, apicultorul ne-a spus că este o problemă deoarece preţurile sunt foarte mici, iar mierea din China a invadat toată piaţa europeană, inclusiv cea românească. „Avem noroc că o vindem pe la diverse târguri din judeţ şi din Timiş, în rest cerere nu prea există. Iar firmele mari o vor la preţuri de nimic. Este o problemă. Eu, personal, la ora actuală am pe stoc cam două tone de miere, din care 800 kg sunt de salcâm. La nivelul cooperativei avem cam 18-20 tone. Sper să o vindem“, a mai spus apicultorul cărăşean.