CARAŞ-SEVERIN – De câteva ori pe an, cetăţenii se scandalizează din pricina poluării apei cu nutrienţi.
În repetate rânduri, Direcţia de Sănătate Publică a atras atenţia privitor la asigurarea potabilităţii surselor de apă din județ. În aceste zile, în comuna Sacu, mai precis în satul aparținător – Sălbăgelu Nou – părinţii elevilor de la şcoala respectivă au intrat în panică pentru că apa din şcoală ar fi contaminată. „Şcoala de acolo nu are autorizaţie sanitară de funcţionare şi asigurarea cu apă potabilă este unul dintre motive. Sursa apei este un bazin neconform, iar singura autorizată de noi este cea din centrul de comună – Sacu. Problemele cu nitraţi şi nitriţi sunt cunoscute de noi şi am transmis în repetate rânduri primăriilor să rezolve problema sau să afişeze faptul că izvoarele publice sau sursele respective de apă nu sunt potabile. Mai multe primării au ales calea mai ieftină… Luni (17 octombrie – n.r.), un reprezentant al inspecţiei sanitare se va afla la Sălbăgelu Nou pentru a preleva probe“, ne-a declarat dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraș-Severin.
Reprezentanţii instituţiei au arătat, de mai multe ori, pericolul la care se expun în special copiii şi nou-născuţii atunci când consumă apă cu nitraţi sau nitriţi, existând chiar riscul de deces. În luna august a.c., problema poluării cu nitraţi şi nitriţi a fost pusă pe tapet într-o dezbatere publică din cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, ce are drept scop diminuarea poluării cu nitraţi din surse agricole. Din păcate, puţini primari au fost prezenţi atunci.