Reactualizat la:

Cu mâţa-n sac la bancomat

Cu mâţa-n sac la bancomat
CARANSEBEŞ – Un caransebeşean a folosit, timp de două săptămâni, cardul unei societăţi comerciale.

Rectifica

Timp de două săptămâni, poliţiştii comunitari au stat cu ochii pe bancomatele din Caransebeş, pentru a da de urma persoanei care folosea în mod repetat un card bancar ce aparţine unei societăţi din municipiu.

Acţiunile agenţilor comunitari au fost necesare pentru că imaginile surprinse de camerele de luat vederi amplasate în preajma bancomatelor nu ofereau detalii privind identitatea persoanei care folosea cardul. Aceasta pentru că cetăţeanul era precaut: venea cu gulerele ridicate, cu o căciulă trasă pe ochi sau protejat de o umbrelă.

Prin intermediul cardului respectiv, au fost scoşi 17.000 de lei, de la bancomate din Caransebeş, dar şi din Reşiţa, Timişoara sau Oţelu Roşu. În 17 decembrie 2008, pe la ora 6.30, pânda a dat roade: agenţii Laurenţiu Peţac, Ion Brumar şi Adrian Vădrariu, care supravegheau bancomatul din apropierea clădirii primăriei, au observat o persoană suspectă, care utiliza bancomatul.

Cum semnalmentele se potriveau cu cele oferite de camerele de luat vederi, s-a trecut la reţinerea suspectului şi s-a constatat că folosise chiar cardul căutat. B.T., în vârstă de 46 de ani, a fost predat lucrătorilor de la Poliţia Municipiului Caransebeş, în vederea continuării cercetărilor.

Comandorul Nicolae Popa, şeful Poliţiei Comunitare, ne-a declarat că cei trei agenţi care l-au reţinut pe B.T. vor primi câte o primă în valoare de 500 de lei.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sefii, chemati la desteptare, inaintea supei
REŞIŢA - Matei Lupu, prefectul judeţului, nu a ratat ocazia de a le atrage din nou atenţia şefilor instituţiilor [...] mai multe »
O sa aveti apa cand o sa vrea Popa!
REŞIŢA - Cine şi-a investit economiile sau banii de afaceri în terenuri pe la Kilometrul 7 sau 8 are parte de o [...] mai multe »
Marius Balean, director al Directiei de Tineret si Sport
CARAŞ-SEVERIN - Fostul director al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Bălean, a fost numit, prin Ordin al [...] mai multe »
Telescaunul Valsanu, autorizat cu acte in regula
MUNTELE MIC - Anunțul a fost făcut joi de omul de afaceri Romeo Dunca, după inspecția CNCIR și ISCIR pe Muntele [...] mai multe »
In pepeni sa ne luptam sau in banane sa ne duelam?
REŞIŢA - De pe urma războiului dintre francezii de la Carrefour şi nemţii de la Lidl, coşurile reşiţenilor ar [...] mai multe »
Salvator pentru… salvator
REȘIȚA - Patrupedul maidanez care l-a ferit de răcoarea nopţii pe un biciclist accidentat în zona platoului Semenic [...] mai multe »
Garana. Oameni. Corturi. Caini. Jazz!
GĂRÂNA - Chiar dacă evenimentul s-a terminat acum câteva zile, niciodată nu este târziu să scrii despre jazz, [...] mai multe »
Se anunta masuri dure la spitalul din Caransebes
CARANSEBEŞ - Municipalitatea a comandat un audit din care să reiasă situația reală a unității spitalicești, dar [...] mai multe »
Bacul de la Moldova Noua mai asteapta
MOLDOVA NOUĂ - Întrebat când se va putea circula cu Bacul pe Dunăre, preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou