Reactualizat la:

Cu mainile pe calorifere: ne dati ori nu ne dati?

Cu mainile pe calorifere: ne dati ori nu ne dati?
REŞIŢA – Dacă defunctul operator de termoficare cădea sub povara datoriilor, actualul aşteaptă după proprii datornici.

Rectifica

Statul, instituţiile publice şi centrele bugetare sunt rău-platnicul numărul unu în materie de facturi la încălzire. Riscă oare reşiţenii să rămână fără căldură din cauza lor?

Să începem totuşi cu veştile bune care au fost date reşiţenilor, zilele trecute, în cadrul Comandamentului de iarnă, sub conducerea primarului Reşiţei, Mihai Stepanescu. „La şedinţa operativă s-a stabilit că primăria a identificat sumele necesare pentru plata în avans a facturii la gaz aferentă lunii ianuarie“, spune Constantin Tarbuzan, directorul CET 2010.

Din respectivele sume pentru gaz, cumulând aproximativ 1,2 milioane de lei, a fost achitat deja jumătate. La care se adaugă o restanţă plătită deja de primărie, de 110.000 de lei, pentru energia electrică.

Chiar dacă stăm bine pe partea de facturi achitate pentru operatori, nu acelaşi lucru se poate spune pe linie de încasări. Şi asta pentru că beneficiarii sistemului de termoficare n-au achitat facturi cumulând 1,2 milioane de lei. Acestea sunt datorate în principal pentru prima lună de iarnă în care a fost dat drumul încălzirii (noiembrie), facturile pe decembrie neputând fi luate în calcul, întrucât nu au ajuns la scadenţă. Restul debitelor, ceva mai vechi, sunt aferente apei calde furnizate.

Trebuie precizat că din cele 1,2 milioane de lei pe care operatorul le are de încasat, cea mai mare parte, respectiv 850.000 de lei, sunt datorate de către agenţi economici, şcoli, centre bugetare şi instituţii publice. Cetăţenii urbei au de achitat facturi cumulând 350.000 de lei, care „reprezintă o parte mică din datorie, însă orice sumă încasată este bună şi importantă“, spune directorul CET 2010, dorind să impulsioneze oamenii să-şi plătească facturile. Acesta a precizat că datoriile sunt mult mai mici decât alte dăţi, că oamenii le tot achită şi nu există riscul ca robinetul termoficării să fie oprit la Reşiţa din acest motiv.

Ca element de noutate, conducerea CET 2010, împreună cu edilii urbei, vor încerca şi anul acesta să continue modernizarea reţelei. În primul rând se va căuta obţinerea unei surse de finanţare, în principal printr-un program, urmărindu-se schimbarea reţelei de distribuţie pe tronsoanele învechite, unde ar mai putea exista pierderi.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Teodorovici, luat în şuturi şi de Falcă, şi de Popa
VEST - Primarul Aradului îi cere ministrului Teodorovici să asculte nevoile românilor, să nu blocheze dezvoltarea [...] mai multe »
Haideţi să facem treabă! Ne vede toată România!
CARAŞ-SEVERIN - La dezbaterea bugetului, senatorul liberal de Caraș-Severin, Marcel Vela, l-a întrebat pe liderul [...] mai multe »
Dunca investește și în copii
MUNTELE MIC - Romeo Dunca nu se gândește doar la schiorii cu experiență, ci încearcă să-i atragă și pe cei mici [...] mai multe »
S-a aruncat de la etajul 2 al spitalului din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Începutul de săptămână a fost unul cum nu se poate mai nefericit pentru o femeie internată la [...] mai multe »
Reşiţenii plătesc impozite mai mari decât orădenii
REŞIŢA - În ultimii ani, pentru reşiţeni, a crescut atât valoarea impozabilă a clădirii, iar anul acesta a fost [...] mai multe »
Dena: Nu comentez afirmațiile șefului Colegiului Medicilor!
CARANSEBEŞ - Managerul spitalului din Caransebeș îi transmite totuși chirurgului Gheorghe Borcean că ar trebui să [...] mai multe »
E normal şi îmi place!
REȘIȚA - Eu zic că încă nu suntem pierduţi! Şi spun asta pentru că încă mai văd oameni şi lucruri care îmi [...] mai multe »
Reşiţa se extinde peste tot cu învăţământul dual
REŞIŢA - Deşi Caransebeşul vine din urmă şi include în programa şcolară forma de învăţământ profesional [...] mai multe »
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou