REŞIŢA – Edilul spune că a lărgit sfera materialelor dalelor, iar lucrările ar putea fi încheiate anul acesta. Asta dacă nu va contesta nimeni…
Întrebat despre momentul în care vor începe lucrările la Centrul Civic, primarul Ioan Popa a precizat: „Eu am stabilit să vă dau pe toate proiectele pe care le am, nu numai la Centrul Civic, în măsura în care am dreptul să dau public informaţiile. În faza actuală, s-au deschis plicurile, sunt trei companii. Nu ştiu încă dacă pot să dau nume. O să verific şi dacă pot o să vi le dau într-un comunicat. Sunt trei firme, se face analiza tehnică, după aceea analiza financiară şi se declară un câştigător. Eu estimez că până la sfârşitul lunii mai am terminat această operaţiune şi vom avea un câştigător. Dacă nu fac contestaţii ceilalţi, avem de făcut proiectarea tehnică în două luni, asta înseamnă iunie şi iulie, iar la sfârşitul lui iulie se poate începe lucrarea în Centrul Civic şi se finalizează până la sfârşitul anului. Dacă vor exista contestaţii pe decizie, e posibil să nu facem nimic anul ăsta şi s-o amânăm pe anul viitor. Eu sper să nu se întâmple asta“.
Şi atunci se ridică întrebări vizavi de materialele care vor fi folosite. Dacă în trecut, declaraţiile oficiale menţionau granitul gros, peste care să poată trece TIR-urile eventualelor evenimente şi maşinile intervenţiilor de urgenţă, acum lucrurile s-au mai diversificat puţin. „Caietul de sarcini este foarte complex, foarte stufos, dar în acelaşi timp am încercat să evităm nişele şi situaţiile în care putem fi acuzaţi că părtinim pe cineva, a precizat edilul. Trebuie folosită rocă naturală, de o duritate de circa X Newtoni pe centimetrul pătrat. Adică poate să fie granit, andezit, porfir, bazalt, poate să fie orice rocă dacă îndeplineşte anumite criterii de duritate. Ca să avem un spectru larg şi să nu se simtă nimeni nedreptăţit. Eu mi-aş dori să facem cu rocă românească. Ştiu că avem granit şi andezit şi în Maramureş, şi în Centrul ţării, şi Videanu mai lucrează încă granit, încă se lucrează“.
Cum va arăta Centrul Civic după reabilitări? Şeful administrativului reşiţean a precizat că actualul aspect al pieţei nu va fi schimbat foarte mult: „În principiu, discuţiile pe care le-am avut la studiile de fezabilitate cu proiectanţii, noi am dorit să păstrăm aceste careiaje rectangulare, pentru că din punctul meu de vedere ele sunt, ca geometrie, foarte frumoase. Dacă îl vezi de sus, Centrul Civic arată foarte frumos. Calitatea materialelor a fost proastă, dar geometria n-a fost deloc greşită, după părerea mea. Sunt, evident, multe detalii pe care le vom schimba: canalizarea, electricul, pentru că vom schimba şi iluminatul electric, platforma din faţa Consiliului Judeţean o vom demola şi alte lucruri“.
Edilul a precizat faptul că proiectul vizând Centrul Civic, care era la pachet cu un număr de şase străzi din Lunca Pomostului, a fost desprins de acestea, pentru a putea fi scos la licitaţie separat. Ca valoare, dintr-un total de 10 milioane de euro, 6 erau pentru Centrul Civic, iar 4 pentru străzi. Cât despe cele trei firme care s-au înscris în cursă pentru Centrul Civic, „dacă mă gândesc bine, nu cred că e niciuna din Caraş, conchidea edilul. Ca să fim bine înţeleşi: cel care este lider de contract poate să vină şi în asociere! Liderul de contract trebuie să dovedească faptul că a pus – dacă nu mă înşel – 10.000 de metri pătraţi de piatră, andezit, granit, în ultimii cinci ani. Mi se pare o condiţie rezonabilă, adică: Domne, arată că ai făcut la Sibiu, la Oradea, la Alba Iulia, la Cluj, la Budapesta; că ai făcut o piaţă, o piaţetă. Nu poate să vină unul cu două ciocane, trei roabe şi să mă pună să fac Centrul Civic“.