Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Veneţia este o experienţă copleşitoare în orice anotimp, dar oraşul prinde cel mai bine viaţă în perioada carnavalului.

Pe străzile Veneţiei este sărbătoare în aceste zile, după ce s-a dat startul faimosului carnaval. Atmosfera de epocă se simte cel mai bine acum în oraş, iar turiştii ajunşi în zonă descoperă parfumul de altădată al Veneţiei. Pentru două săptămâni, străzile şi piaţetele oraşului se transformă într-o uriaşă scenă pentru nesfîrşitele spectacole şi petreceri ale festivalului.

Din acest peisaj feeric nu lipsesc negustorii de suveniruri, pictorii, poeţii şi nici muzicienii. Cum în perioada carnavalului Veneţia este unul dintre cele mai vizitate oraşe ale lumii, ofertele agenţiilor de turism sunt fără număr. Astfel, dacă doriţi să vizitaţi oraşul iubirii, aşa cum i se mai spune Veneţiei, în această perioadă, vă trebuie ceva bani în buzunare, pentru că această destinaţie este printre cele mai scumpe din lume. În ceea ce priveşte cazarea, tarifele diferă în funcţie de numărul nopţilor petrecute aici. De exemplu, un weekend în Italia, cu două nopţi cazare şi mic dejun, la un hotel de două stele, vă costă, potrivit datelor oferite de o agenţie de turism din zona Universalul Vechi din Reşiţa, 175 de euro/persoană.

Plecarea are loc din Timişoara, în 27 februarie, cu autocarul. Prima zi o petreceţi în Verona, unde puteţi vizita pieţele Bra şi Erbe, Arenele Romane, Casa Julietei etc. A doua zi, transferul spre Veneţia se va face cu vaporetto. Odată ajunşi aici puteţi vizita Basilica San Marco, Palatul Dogilor, Turnul cu Ceas, Puntea Suspinelor, Podul Rialto sau puteţi da o fugă până pe insula Murano, unde se află cei mai renumiţi sticlari din lume. Cea de-a treia zi a excursiei vă va găsi la Padova, cunoscută ca un important centru cultural, cu una dintre cele mai renumite universităţi din lume, ridicată în 1222, unde a studiat şi Galileo Galilei.

Se mai pot vizita aici piaţa Prato dell Valle, cea mai mare din Europa, Basilica San Antonio şi multe altele. Preţul creşte la 190 de euro/persoană pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele. Prima noapte o veţi putea petrece în Lido di Jesolo, una dintre cele mai frumoase staţiuni ale Mării Adriatice, ce se întinde de-a lungul coastei de nord-est, lângă laguna Veneţiei. Plecarea spre Veneţia se va face a doua zi. Ajunşi aici, vă veţi putea bucura de magia carnavalului ce are loc în această perioadă.

„Pentru cei care nu îşi doresc să călătorească cu autocarul, putem asigura biletul de avion, cu zbor din Timişoara. Preţurile pentru trei sau patru nopţi de cazare, cu mic dejun, încep de la 400 de euro”, ne-a spus Gabriela Rasovan, operator de turism în Reşiţa.

Roxana Bălan Nafiru