Reactualizat la:

Cu angajatorul în instanţă

REŞIŢA – Salariaţii care se simt exploataţi de către angajator îl pot da în judecată.

După cazul Ralucăi Stroescu, protecţia angajaţilor a început să fie privită din ce în ce mai serios: controale tot mai intense al Inspectoratelor Muncii, ba chiar şi modificări ale legislaţiei în acest domeniu.

Începând de astăzi, 31 iulie, a intrat în vigoare o nouă prevedere a Codului Muncii. Potrivit acesteia, angajaţii care se simt prejudiciaţi moral sau psihic la locul de muncă îşi pot chema patronul la tribunal.

Prevederea este valabilă şi dacă se simt discriminaţi la locul de muncă, dar şi dacă acesta le vorbeşte urât sau îi stresează cu o atitudine prea autoritară. Conform ministrului muncii, ceea ce este nou este faptul că, răspunderea va fi pentru daune morale, care vor fi greu de cuantificat în instanţă.

„E foarte bună această iniţiativă. Sper că în acest mod va dispare tendinţa angajatorilor de a asupri salariatul român“, e de părere Ioana Balog, de 33 de ani, din Reşiţa, care lucrează ca vânzătoare.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Casă în flăcări la Maciova
CONSTANTIN DAICOVICIU - Un incendiu a izbucnit la o casa din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu. Au intervenit [...] mai multe »
Tulburarea în faţa sfârşitului, în poezia lui Costel Simedrea
REŞIŢA - Cea de-a 12-a carte de versuri a poetului a fost prezentată săptămâna trecută la Biblioteca Germană [...] mai multe »
A sunat la 112 să vadă dacă poate fi prins
CARANSEBEŞ - Şi nu doar că a fost localizat, ci a fost şi amendat. Este povestea unui bărbat de 32 de ani din [...] mai multe »
Cele două municipii cărășene, câștigate de Iohannis
CARAŞ-SEVERIN - Atât la Reșița, cât și la Caransebeș, președintele în exercițiu a fost favoritul alegătorilor. mai multe »
43 de mii de cărășeni au votat cu Iohannis
CARAȘ-SEVERIN - Actualul președinte a câștigat primul tur în Caraș-Severin, urmat de Viorica Dăncilă și Mircea [...] mai multe »
Nu ne aşteptăm să rămânem pe veci într-o instituţie!
CARAŞ-SEVERIN - Spunea Matei Lupu, prefectul judeţului, vizavi de intenţiile neoficiale ale noului Executiv de a-i [...] mai multe »
Spitalul reşiţean nu mai înregistrează pierderi
REŞIŢA - Se pare că strategia managerului Waldemar Murgu a dat roade, astfel încât salariaţii primesc şi [...] mai multe »
43,02% dintre cărăşeni au votat
CARAŞ-SEVERIN - Primele rezultate exit-poll: Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. [...] mai multe »
Chiar dacă justiția i-a interzis, tot și-a votat președintele
CARAȘ-SEVERIN - Sistemul Informatic privind Monitorizarea Prezenței la Vot a atras, în Caraș-Severin, în ziua [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou