Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Elevele lui Cristian Busuioc s-au impus cu scorul de 21-20 împotriva echipei CSU Oradea, într-un meci disputat duminică, 16 septembrie, la Sala Polivalentă din Reșița.

CSU Reșița a condus încă din primele și până în ultimele minute de joc, însă pe final de meci orădencele s-au apropiat pe tabelă destul de mult, dar în cele din urmă reșițencele au reușit să-și adjudece toate cele trei puncte puse în joc. În momentul de față, Reșița se află pe locul patru în campionat, cu trei puncte obținute în două jocuri. În etapa precedentă, reșițencele au pierdut la CS Minaur Baia Mare, scor 29-35.

„Consider că am obținut o victorie meritată, însă trebuie să recunosc că emoțiile au fost mari. Mai ales pe final, când adversarele noastre s-au apropiat foarte mult de noi. Cred că am controlat acest joc, am condus pe tabela de marcaj pe toată durata partidei, dar se vede lipsa de omogenitate din echipă. Nu avem foarte bine puse la punct relațiile de joc. Într-un fel este normal acest lucru pentru că este abia începutul campionatului și suntem într-o formula cu totul și cu totul nouă. Au debutat pe foaia de joc și au fost prezente în teren junioare II de la Liceul Teoretic Traian Vuia. Sper să fie începutul unei colaborări de durată între acest liceu și club. Sper ca aceste fete tinere să crească și să confirme atât la junioare, cât și la senioare. În etapa viitoare avem meci în deplasare cu Chișineu Criș, o echipă care s-a întărit mult în ultima perioadă. Are deja rezultate foarte bune, a obținut o victorie în deplasare la Oradea și trebuie să ne pregătim bine pentru acest joc. Suntem conștienți că ne va aștepta un meci foarte dificil, însă plecăm optimiști și sperăm ca în această săptămână să reușim să punem la punct lucrurile care n-au funcționat așa cum trebuie în acest joc cu Oradea”, a declarat prof. Cristian Busuioc, antrenorul echipei reșițene.

CSU Reșița: Maria Popescu, Maria Ilea, Adriana Voina (2), Naomi Ibănișteanu , Alina Cristea, Simina Vezentan (1), Rebeca Vlădășel, Iulia Bledea (4), Andra Ioța, Claudia Baldovin, Antonia Dalea, Delia Roman, Gianina Vulpe (1), Larisa Șerban (7), Cătălina Dumitrescu (3) și Denisa Ion (3).

Următorul meci al handbalistelor de la CSU Reșița va fi duminică, 23 septembrie, împotriva echipei Crișul Chișineu Criș.