Secția de atletism a Clubului Sportiv Universitatea Reșița și-a îmbogățit palmaresul cu încă două medalii, cu ocazia participării la Campionatul Național de Cros, competiție desfășurată la finalul săptămânii trecute, la Craiova. Într-o formulă inedită, din care au făcut parte și doi juniori (un mărșăluitor și campionul probei de 800 metri), echipa CSU Reșița a prins treapta a treia a podiumului, după o luptă strânsă cu atleții de la CSM Cluj-Napoca. Întrecerea pe echipe a fost câștigată de Știința Bacău, care l-a avut în componență pe vicecampionul mondial universitar, Alexandru Soare, acesta fiind de altfel și câștigătorul probei de 10.000 de metri – seniori, de la Campionatul Național de Cros. Argintul pe echipe a revenit gazdelor de la CSM Craiova. Un mare merit în obținerea bronzului pe echipe l-a avut Cătălin Atănăsoaei, acesta a trecut al doilea linia de sosire, realizând și un record personal pe 10.000 de metri.
„Cătălin Atănăsoaei a obținut și dreptul de participare la Campionatul Balcanic de Cros, programat pe 18 noiembrie, la Canakkale, în Turcia. În funcție de evoluția de la acea competiție, se va alcătui și lotul național pentru Campionatul European de Cros, din 11 decembrie, din Slovacia. Sportivul nostru și-a realizat personal best, 29 de minute și 42 de secunde, ținând cont că nu s-a alergat pe pistă, ci pe un teren cu iarbă, cu diferențe de nivel. Am avut ceva emoții în privința locului pe podium la echipe. Pe cei de la Știința Bacău nu aveam cum să-i învingem, noi am avut în echipă un mărșăluitor și un alergător în proba de 800 metri. Ne-am luptat pentru medalia de bronz cu echipa CSM Cluj-Napoca”, a spus antrenorul Gheorghe Ardeleanu.
Pe lângă locul 2 obținut de Cătălin Atănăsoaei, ceilalți componenți ai echipei reșițene au avut următoarele rezultate: Ionuț Betej (locul 7), Alexandru Vandor (locul 14) și Ionuț Pleșu (locul 25). „Felicitări băieți, felicitări antrenorului Gheorghe Ardeleanu!”, este mesajul directorului CSU Reșița, Octavian Măzăran.
Duminică, 29 octombrie, la București vor intra în competiție alți atleți de la CSU Reșița, cu ocazia Campionatului Național de 50 km marș.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro