Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Gimnaștii reșițeni s-au remarcat la etapa a doua a competiției internaționale.

Cea de-a doua etapă din acest an a concursului internațional de gimnastică s-a desfășurat recent la Timișoara. La întrecere a participat și o delegație de la Clubul Sportiv Școlar Reșița, gimnaștii din municipiul de pe Bârzava reușind să câștige 12 medalii. Jumătate dintre acestea au fost adjudecate de Robert Aioanei, la categoria de vârstă 8-10 ani: trei medalii de aur, la individual, sol și sărituri; una de argint, la paralele; două de bronz, la inele și bară. La aceeași categorie de vârstă, două medalii a cucerit și Albert Ilie, argint la sărituri și bronz la sol. Deși nu are încă zece ani, talentatul gimnast Andrei Titi a concurat la o categorie superioară de vârstă, 11-12 ani, reușind să obțină patru medalii: aur la sol; argint la individual, sărituri și bară.

„Îi felicit pe sportivi pentru rezultatele obținute la Cupa DKMT. Mă bucur că din urmă ne vin sportivi, la acest concurs de la Timișoara au concurat și cei mai mici dintre sportivii noștri, sportivi cu vârste între 7 și 9 ani, aflați la prima lor participare la o întrecere de gimnastică. S-au comportat foarte bine, părinții erau foarte bucuroși”, a spus antrenorul Robert Bălan.

La Timișoara au fost prezenți și antrenorii Mihaela Rugaci și Alexandru Avram, care au oficiat ca arbitri. Pentru o parte dintre gimnaștii reșițeni urmează o deplasare în Franța, la Caen (oraș înfrățit cu Reșița), pentru o săptămână, în perioada 23-30 octombrie. Vor face deplasarea gimnaștii Andrei Titi, Robert Aioanei, Albert Ilie, Alexandru Puiu, Richard Drăgulescu și Felix Simion, însoțiți de antrenorii Robert Bălan, Mihaela Rugaci și Cristian Balinț.