Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pandurii Cerneți nu se mai prezintă sâmbătă, 25 iunie, la Reșița, pentru returul barajului de promovare, după ce în urmă cu o săptămână oltenii au fost zdrobiți pe teren propriu de CSM Școlar, scor 6-1 pentru reșițeni.

În cursul acestei săptămâni au apărut primele zvonuri dinspre echipa mehedinţeană, că aceasta ar intenţiona să nu mai facă deplasarea în partida retur de la Reşiţa, din varii motive, legate de raţiuni financiare, de lot sau de o posibilă evoluţie catastrofală în partida retur cu CSM Şcolar Reşiţa. Istoria unei neprezentări… anunţate s-a materializat printr-o adresă către Comisia Competiții a FRF, în care conducerea celor de la Cerneţi a aruncat… prosopul, anunţând forfaitul oltenilor, gest care a creat o stare de nemulţumire în rândul oficialilor reşiţeni.

“Pe mine unul, gestul celor de la Cerneţi mă miră foarte mult, ca să fiu elegant. Accept faptul că au probleme financiare, că din ce am înţeles există o mare probabilitate ca domnul primar de la Şimian să finanţeze numai o echipă de fotbal a comunităţii, şi nu două cum a fost până cum, însă nu pot fi de acord cu modul cum au procedat. Aveau varianta să renunţe la meciul de baraj dinaintea partidei tur, ori să ne fi anunţat încă de luni, 20 iunie 2016, că intenţionează să nu se mai prezinte sâmbătă, la meciul retur. Noi, CSM Şcolar Reşiţa, am iniţiat toate diligenţele în a pregăti meciul retur, iar miercuri seara am avut promisiunea că cei de la Cerneţi vor veni la meci cu patru autoturisme. Ori, noi am aflat joi, după-amiaza că dumnealor au depus cerere la FRF şi nu se mai prezintă la meci. Prin gestul lor, cei de la Cerneţi ne-au privat de sărbătoarea efectivă a promovării în Liga a III-a, însă aveam pregătită şi o festivitate surpriză pentru cei prezenţi la meci, pe care suntem nevoiţi să o amânăm la o proximă partidă, fie ea şi de verificare” a precizat Gheorghe Popa, directorul sportiv al CSM Şcolar Reşiţa.