Reactualizat la:

CSM Resita continua traditia in handbal

CSM Resita continua traditia in handbal
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚALa clubul din Valea Domanului, pe lângă fotbal va ființa și o echipă de handbal formată din reșițeni. Se va miza pe experiența organizatorică a lui Dorinel Gurbină, iar din punct de vedere al pregătirii sportive se va apela la experiența lui Cristian Ionescu, Marius Grozăvescu și Sebastian Pârvan. Noua echipă va activa în Divizia A (liga secundă). Anunțul oficial a fost făcut vineri, la prânz, de către viceprimarul municipiului Reșița, Adrian Dacica.

Rectifica

Reșița handbalistică pășește pe noi coordonate. O nouă încercare de relansare a handbalului masculin din municipiul de pe Bârzava are loc în această perioadă, cu sprijinul administrației locale. Noua echipă va activa în cadrul clubului fanion din Valea Domanului, CSM Reșița. Pe lângă echipa de seniori, alcătuită acum din reșițeni, dintre care unii sunt foști câștigători de cupe europene, vor funcționa și grupele de juniori care au reprezentat sezoanele trecute Academia HC Adrian Petrea Reșița.

„În urmă cu puțin timp, am inițiat o hotărâre de Consiliu Local, prin care am înființat o secție de handbal în cadrul Clubului Sportiv Municipal Școlar Reșița. Am primit nenumărate întrebări, semnale, de la iubitori ai handbalului și de la mulți cetățeni ai orașului, vizavi de înființarea acestei echipe. Am organizat această conferință de presă pentru a le confirma că administrația locală, împreună cu Nelu Popa, s-a hotărât că și handbalul merită susținerea Primăriei Reșița. Handbalul, după cum bine știți, reprezintă ca și fotbalul, un fenomen social. Handbalul are deja istorie în Reșița, avem mai multe rezultate deosebite pe plan național și internațional, și am dorit să continuăm această tradiție. Sunt implicați foarte mulți tineri în acest proiect, avem cinci echipe de copii și juniori, avem și o echipă de seniori. Am luat legătura și cu Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a acceptat să activăm în Liga a II-a, ne bucurăm pentru susținerea dânsului. S-a bucurat că echipa noastră revine în lumea handbalului și noi sperăm ca în cel mai scurt timp, în doi-trei ani, să coagulăm o echipă și să reușim să promovăm în prima ligă. Momentan, am semnat cu 17 jucători, mai suntem în discuții cu alți trei-patru jucători, toți sunt reșițeni”, a spus Adrian Dacica.

Viceprimarul Reșiței a vorbit și despre implicarea omului de afaceri Cristian Pătru în susținerea și promovarea handbalului, el fiind finanțatorul Academiei HC Adrian Petrea și al echipei care a reprezentat orașul în prima ligă până în luna februarie a acestui an. „Vreau să-i mulțumesc lui Cristian Pătru, și domnul primar a stat de vorbă cu el. Ne-a dat de bunăvoie toți juniorii Academiei, ei vor activa în cadrul clubului nostru. Îi mulțumim lui Cristian Pătru pentru tot ceea ce a făcut pentru handbalul reșițean și sperăm să fie și în continuare, în funcție de posibilitățile pe care le are, alături de noi. Noua echipă se va numi CSM Reșița, exact ca și clubul din Valea Domanului. Președintele Viorel Lolea a demarat procedurile de schimbare a denumirii, din CSM Școlar, în CSM. De echipa de handbal, din punct de vedere organizatoric, se va ocupa Dorinel Gurbină, un om cu experiență, ne bucurăm că a acceptat să fie alături de noi. Cristian Ionescu, Marius Grozăvescu și Sebastian Pârvan vor fi delegați și vor sta pe banca echipei”, a precizat Adrian Dacica.

Din informațiile furnizate de administrația locală reșițeană, din lotul echipei de seniori ar urma să facă parte: Andy Sămînță, Marius Grozăvescu, Sebastian Pârvan, Alexandru Vulpe, Raul Heimbach, Alexandru Ion, Ștefan Drăgan, Cătălin Dragomir, Jasmin Ursul, Sebastian Crăc, Denis Barbu, Raul Bote, Antonio Gârban, Snezan Radosavlevici, Boban Vuița, David Rațiu, Răzvan Daia, Sebastian Czari.

După spusele viceprimarului Adrian Dacica, iubitorii handbalului vor avea posibilitatea de a-i cunoaște pe componenții noii echipe de handbal a Reșiței pe 31 iulie, de la ora 18, într-o întâlnire ce va avea loc la Sala Polivalentă. „Vrem să avem o întâlnire cu toți susținătorii și iubitorii handbalului și să prezentăm echipa mare. Am demarat negocieri cu Consiliul Județean, am vorbit cu domnul președinte Silviu Hurduzeu, care ne-a dat acceptul de a juca gratuit în Sala Polivalentă și vreau să-i mulțumim pe această cale. Am prevăzut un buget pentru prima parte a campionatului de 200.000 de lei. În primul an nu avem niciun obiectiv, vrem doar să coagulăm echipa, să vedem care este potențialul nostru de a activa în liga secundă”, a mai spus Adrian Dacica.

 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Vointa Lupac viseaza la Liga a III-a
CARAȘ-SEVERIN - Formația Voința Lupac va întâlni sâmbătă, 23 iunie, de la ora 17:30, pe teren propriu, echipa [...] mai multe »
Karateka resiteni, din nou la inaltime
REȘIȚA - Elevii profesorului Zoltan Lipan s-au remarcat la ultimul concurs la care au participat, reșițenii reușind [...] mai multe »
Competitie de mare anvergura la Resita
REȘIȚA - Competiția Cupa Europeană WKC la karate va avea loc sâmbătă, 23 iunie și duminică, 24 iunie, la Sala [...] mai multe »
Resita, pe podiumul national la lupte
REȘIȚA - Reprezentanții școlii reșițene de lupte au cucerit două medalii la Campionatul Național de lupte pentru [...] mai multe »
Cristian Bobar s-a perfectionat la CFR Cluj
REȘIȚA - Fostul conducător și jucător din Valea Domanului, reșițeanul Cristian Bobar a revenit acasă în [...] mai multe »
Progresul Ezeris a promovat in Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș urcă un eșalon. Angrenată în acest an, în Liga a V-a de fotbal, pe zona [...] mai multe »
Octavian Benga, noul antrenor al CSM Resita
REȘIȚA - Octavian Benga va fi noul antrenor al echipei CSM Școlar Reșița în ediția 2018-2019 a campionatului [...] mai multe »
Croatia a luat Cupa Romaniei
CARAȘ-SEVERIN - Viitorul Caransebeş – Croaţia Clocotici 2-3 (1-0) , duminică, 17 iunie, în finala fazei judeţene [...] mai multe »
Fetele de la Traian Vuia, aur la Turneul Final
REȘIȚA - Handbalistele de la Liceul Teoretic Traian Vuia au obținut duminică, 17 iunie, medalia de aur la Turneul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou