Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În etapa a XVI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, CS Universitatea Reșița a învins duminică una dintre echipele cu pretenții de promovare, Mureșul Târgu Mureș, cu scorul de 24-23 (11-10). A fost o victorie obținută cu emoții de sportivele antrenate de Cristian Busuioc.

„Veneam după o înfrângere la Timișoara, am făcut un joc slab acolo. Ne-am mobilizat și am arătat altceva în teren. În schimb, mă nemulțumesc în continuare ratările. Și în acest meci a trebuit să stăm cu sufletul la gură până în ultima secundă, am avut de două ori șapte metri, recuperare, tot de noi, și am ratat practic de două ori consecutiv de pe semicerc. Le felicit pe fete pentru obținerea acestei victorii, este o victorie care ne menține pe podium, o victorie în fața unei echipe care acum doi ani evolua în Liga Națională și care în acest an avea ca obiectiv turneu de promovare sau promovare directă în Liga Națională”, a spus antrenorul Cristian Busuioc.