Reactualizat la:

CS Caras-Severin, invinsa de Stiinta Bacau (26-30)

CS Caras-Severin, invinsa de Stiinta Bacau (26-30)
REŞIŢA – Sala Polivalentă din municipiu a găzduit, la finele săptămânii, una dintre cele mai spectaculoase confruntări handbalistice ale Ligii Naţionale, în care s-au întâlnit CS Caraş-Severin şi vicecampioana ţării, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău.

Rectifica

Deşi aveau „conturile“ încheiate, s-au angajat într-o luptă deschisă, demnă de jucători profesionişti, care se dăruiesc până în ultima secundă, indiferent de rezultat şi de poziţia din clasament.

Băcăuanii au sosit la Reşiţa, cum a confirmat şi antrenorul Eliodor Voica, să obţină punctele puse în joc. Însă au fost surprinşi de replica dură a localnicilor, în sensul bun al cuvântului, chiar dacă CS Caraş-Severin este măcinată de multe accidentări. De apreciat deci faptul că cei trimişi în teren de antrenorul Aihan Omer au dorit să demonstreze că îşi pot juca şansele de la egal la egal cu una din forţele actuale ale handbalului românesc. Forţă care i-a copleşit, într-un fel, şi pe cei doi arbitri, Adrian Dima şi Liviu Gheorghiu, veniţi tocmai de la Vaslui şi Galaţi să „fluiere“ pe malul Bârzavei.

Revenind la meci, acesta a fost unul echilibrat până în minutul 52: 3-2 (min. 5), 7-6 (min. 14), 11-10 (min. 20), 15-16 (min. 30), 17-17 (min. 33), 23-24 (min. 52). Din păcate, lipsiţi şi de aportul experimentatului Adrian Tucanu, trimis în tribune de cei care au creat atmosferă în Sala Polivalentă, localnicii au cedat pe final, fiind nevoiţi să se recunoască învinşi, la o diferenţă de patru goluri, 26-30. O înfrângere nemeritată, dacă punem la socoteală modul în care s-au desfăşurat ostilităţile. Tristeţe peste care au trecut, cu fair-play, iubitorii handbalului prezenţi în tribune, aplaudându-şi favoriţii, la final, la scenă deschisă.

CS Caraş-Severin: Ionescu (1 gol), Iulian Andrei, Marocico, Sămânţă – Marta (5 goluri), Irimescu (5), Vaidasigan (4), Ciubotariu (4), Petrea (3), Stan (3), Tucanu (1), Rohozneanu, Grigoraş, Grozăvescu, Popovici, Vulpe.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou