REŞIŢA – În faza a doua a play-out-ului Ligii Naționale de handbal masculin, CS Caraș-Severin va evolua în grupa locurilor 10-12. Primul meci va fi pe 1 mai, în deplasare la Bucovina Suceava.
Formația cărășeană, pregătită de Aihan Omer, nu a scăpat de emoțiile retrogradării. Se vorbește tot mai des de formarea viitoarei Ligi Naționale din 14 echipe, caz în care ocupantele locurilor 2 din cele două serii ale Diviziei A vor susține meciuri de baraj cu ocupantele locurilor 11 și 12 din Liga Națională. Gurile rele spun că totul depinde și de locul pe care îl va ocupa CSM București, văzută ca o echipă favorizată de actuala conducere a Federației Române de Handbal. Aihan Omer se teme ca echipa sa să nu fie sacrificată în acest sezon, făcând referire și la arbitrajele de care a avut parte până acum. În aceste condiții, CS Caraș-Severin pare condamnată să câștige toate meciurile, pentru a-și asigura locul 10 în clasamentul final al sezonului 2013-2014. Dar, după rezultatele obținute în sezonul regulat, în care Bucovina Suceava a învins de două ori, fanii sunt puțin cam sceptici în privința șanselor de reușită. Mai aproape de retrogradare decât de menținerea în primul eșalon handbalistic al țării, CS Caraș-Severin va încerca să facă față totuși și acestor meciuri ce pot decide în mare măsură viitorul formației cărășene, în ciuda unui lot subțire și a problemelor financiare care au încolțit-o încă din vara anului trecut.
CS Caraș-Severin va lua parte la un minicampionat în trei, alături de Bucovina Suceava și CSM București, cu meciuri tur-retur pe parcursul lunii mai. Cărășenii vor începe faza a doua a play-out-ului în deplasare la Universitatea Bucovina Suceava, pe 1 mai. În continuare, CS Caraș-Severin va avea două partide consecutive pe teren propriu, pe 14 mai cu CSM București și pe 17 mai cu Bucovina Suceava, iar pe 24 mai va avea loc meciul din deplasare de la CSM București.
Handbaliștii de la CS Caraș-Severin pleacă miercuri, 30 aprilie spre Suceava, pentru debutul în faza a doua a play-out-ului Ligii Naționale.