Reactualizat la:

CS Caras-Severin a pierdut la limita

CS Caras-Severin a pierdut la limita
REȘIȚA – În etapa a XIV-a a Ligii Naționale de handbal masculin, CS Caraș-Severin a fost învinsă în deplasare de Dinamo București, cu scorul de 21-20, după ce la pauză cărășenii conduceau cu 12-10.

 (3 comentarii)

„Nu sunt mulțumit de rezultat, a spus antrenorul Aihan Omer. Cred că e al cincilea sau al șaselea meci pe care îl pierdem la limită, la un gol, pe final de joc. Am avut per ansamblu o evoluție bună a lotului pe care-l avem, lipsa pivoților de meserie s-a simțit foarte mult în jocul nostru, pentru că mizam foarte mult pe jocul cu pivoții, în special pe jocul cu doi pivoți. Cred eu că a fost un final dramatic, în care nu am reușit să gestionăm superioritatea numerică pe faza de atac. Noi știam că Dinamo joacă agresiv, la limita regulamentului, ne așteptam să avem superiorități multe. Vom analiza acest joc din punct de vedere tehnico-tactic, pentru a elimina greșelile pentru următorul meci.”

CS Caraș-Severin va întâlni joi, 30 ianuarie, de la ora 17, la Sala Polivalentă din Reșița, pe Steaua București, în etapa a XV-a a Ligii Naționale de handbal masculin.

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Progresul Ezeriș, victorie în deplasarea de la Oravița
CARAȘ-SEVERIN - ACS Progresul Ezeriș a obținut prima victorie din deplasare din acest sezon de Liga a IV-a. Elevii [...] mai multe »
Handbaliștii, aproape de surpriză cu CSA Steaua
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan au pierdut sâmbătă, 14 septembrie, la mare luptă, partida din deplasare cu CSA [...] mai multe »
Cristi Bobar: Domnilor consilieri, ajutați-mă și dați-mi bani de nocturnă, dacă acest lucru cereți!
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a ținut să facă câteva clarificări legate de costurile organizării în [...] mai multe »
Leo Doană: Am respirat ușurat după joc, dar rezultatul este echitabil!
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a declarat, după remiza dintre CSM Reșița – Turnu Măgurele, prin care [...] mai multe »
CSM Reșița a întrerupt seria de victorii a liderului Turris
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 14 septembrie, scor 1-1, cu formația Turris-Oltul Turnu Măgurele, [...] mai multe »
Laura Rus și Chipciu, ședință foto pentru Anderlecht
CARAȘ-SEVERIN - Cei doi internaționali români s-au întâlnit vineri la ședința foto a clubului belgian, prilej de [...] mai multe »
Cristi Bobar: Îmi doresc să jucăm acasă
REȘIȚA - Partida dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova din Cupa României va avea loc în perioada 24 - 26 [...] mai multe »
Robert Pașca, argint la Campionatul Național
REȘIȚA - Gimnastul Robert Pașca a obținut medalia de argint la Campionatul Național Individual Open, din perioada [...] mai multe »
CSM Reșița – Universitatea Craiova, în 16-imile Cupei României
REȘIȚA - După ce au eliminat Poli Timișoara în turul IV, elevii lui Leontin Doană vor întâlni acasă, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou