Reactualizat la:

CS Caras-Severin a pierdut derby-ul Banatului

CS Caras-Severin a pierdut derby-ul Banatului
TIMIŞOARA – Poli Timişoara – CS Caraş-Severin 21-18 (11-7), în etapa a II-a a Ligii Naţionale de handbal.

Rectifica

Confruntarea dintre Poli Timişoara şi CS Caraş-Severin a stârnit, cum era de aşteptat, un interes deosebit. Dovadă asistenţa numeroasă din Sala Sporturilor „Constantin Jude“ din municipiul de pe Bega, printre care s-au aflat şi peste 40 de suporteri reşiţeni, care şi-au susţinut favoriţii pe toată durata partidei.

Din păcate, elevii antrenorului Aihan Omer nu au reuşit să-şi asigure victoria şi să le ofere mult râvnitul succes final. Fiindcă timişorenii au surprins printr-o ambiţie superioară, într-un fel, completată de multă şansă, în condiţiile în care CS Caraş-Severin a ratat exasperant de mult, inclusiv de la şapte metri, nereuşind să valorifice mai multe momente importante ale meciului. Astfel, după ce în minutul 8 tabela de marcaj indica 2-2, gazdele au prins curaj şi au menţinut un avantaj de două-trei goluri, ajungând şi la patru puncte diferenţă: 6-3 (min. 15), 8-5 (min. 23), 9-7 (min. 28), 11-7 (min. 30).

Speranţele reşiţenilor erau legate de revenirea de la vestiare cu mult mai multă hotărâre a handbaliştilor de la CS Caraş-Severin. Din păcate însă, Poli Timişoara au continuat drumul spre victorie în aceeaşi manieră, „ajutaţi“ şi de accidentarea coordonatorului Mihai Rohozneanu, absenţa sa dereglând jocul elevilor prof. Aihan Omer. În aceste condiţii, Poli Timişoara s-a detaşat la 16-12 (min. 45), 20-15 (min. 55), revenirea spre final a formaţiei vizitatoare fiind târzie, partida încheindu-se cu victoria timişorenilor la o diferenţă de trei goluri, scor 21-18.

„Am pierdut un meci pe care nu l-am gestionat prea bine, a precizat prof. Aihan Omer. Au fost mai mulţi factori. Unul fiind accidentarea lui Rohozneanu, coordonatorul nostru de joc. Însă am fost surprins de faptul că am ratat destul de mult, din situaţii extrem de favorabile, ceea ce nu este permis la jucători cu experienţă. Cu siguranţă, s-a tratat meciul cu uşurinţă, iar când am forţat revenirea pe tabela de marcaj, era prea târziu“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Voința Lupac se pregătește pentru retur
REȘIȚA - Voința Lupac a câștigat primul amical din 2019 cu scorul de 3-1 în fața tinerilor de la CSM Reșița. [...] mai multe »
Rosso-nerii, prea buni pentru CSM Lugoj
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a disputat miercuri, 13 februarie, un nou joc amical cu formația CSM Lugoj. De această [...] mai multe »
Fotbalul iese de la vestiare în martie
CARANSEBEȘ - Echipa Viitorul Caransebeş, care s-a confruntat cu câteva probleme în pauza competiţională, fiind [...] mai multe »
Premierea sportivilor, unul dintre obiectivele DJST
REȘIȚA - Una din primele sarcini ale noului director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin [...] mai multe »
Alex Chicin aduce două medalii judo-ului caransebeşean
CARANSEBEȘ - La sfârşitul săptămânii trecute, tânărul caransebeşean Alexandru Chicin a participat, în [...] mai multe »
Handbaliștii încep returul
REȘIȚA - Echipa de seniori se pregătește pentru primul meci oficial din 2019. Elevii lui Ilie Vaidasigan au stat în [...] mai multe »
Voința Lupac, la primul amical din 2019
REȘIȚA - Cei mai tineri jucători aflați în vederile antrenorului Leo Doană au dat săptămâna trecută un examen [...] mai multe »
Cei mai buni înotători au fost premiați
REȘIȚA - Cei mai buni înotători ai României au fost premiați zilele trecute la București, iar printre aceștia [...] mai multe »
CSM Reșița, de la egal la egal cu Poli Timișoara
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a remizat sâmbătă, 9 februarie, 3-3, cu formația ASU Politehnica Timișoara, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou