REȘIȚA – Întrecerile Crosului Ziua Tineretului vor avea loc miercuri, 7 mai, cu începere de la ora 10, pe Stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaştag” din Reşiţa.
Competiţia se adresează elevilor și studenților. Vor fi mai multe starturi, în funcţie de categoria de vârstă, începând cu fetele din clasele I și a II-a. Înscrierea se va face de la ora 9.30. Crosul Ziua Tineretului este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Asociaţia Judeţeană de Atletism Caraş-Severin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal Reşiţa. Vor fi oferite premii constând în tricouri, diplome şi medalii, ne-a precizat inspectorul DJST, prof. Dorin Voina.