CARAȘ-SEVERIN – Viitorul Caransebeş – Croaţia Clocotici 2-3 (1-0) , duminică, 17 iunie, în finala fazei judeţene a Cupei României la fotbal, pe stadionul Gloria din Reşiţa.
Prima ocazie de gol a aparţinut gugulanilor, când, în minutul 3, Imbre a furat o minge pe partea dreaptă şi a avansat în careu, însă Filca a plonjat la picioarele lui şi a reţinut balonul. Un minut mai târziu, Costachi a reluat puternic, de la 20 de metri, o minge venită din corner, de pe partea dreaptă, însă portarul caransebeşean Birăescu a respins de lângă bară. Gugulanii au deschis scorul în minutul 5, în urma unei lovituri de colţ executate de Neagu, de pe partea stângă, Ţundrea şi Dragotă s-au încurcat reciproc, iar acesta din urmă a trimis în propria poartă. Deşi, după primirea golului, cei de la Clocotici au dominat teritorial, tot gugulanii puteau să mai înscrie în minutul 24, când Avramovici a centrat de pe stânga, lui Neagu, aflat la 12 metri de poarta adversă, lipsindu-i un vârf de gheată pentru a împinge balonul în plasă. Ultima fază a primei reprize a aparţinut tot caransebeşenilor, în minutul 41 Imbre centrând de pe dreapta, mingea, după ce a traversat tot careul, fiind reluată cu capul, de la 8 metri, la colţul scurt, de Nicoară, însă Filca a reţinut.
Gugulanii şi-au majorat avantajul în minutul 51, în urma unei faze în care Nicoară, aflat pe aripa stângă, a trimis pe dreapta, Titi a ratat intercepţia, mingea a ajuns la Imbre, care a intrat în careu şi a şutat în stânga lui Filca. Băieţii antrenaţi de Claudiu Balaci au redus din handicap în minutul 65, prin Ifca, care, din marginea careului, a şutat plasat în dreapta lui Socaci. În continuare, „croaţii” au rămas mai mereu în jumătatea caransebeşeană de teren, punând presiune pe adversarii lor, care, sesizând pericolul, au încercat să iasă la joc şi să ţină mingea cât mai departe de propriul careu. În minutul 79, gugulanii au beneficiat de o lovitură liberă de la 28 de metri, însă execuţia lui Negrei a trecut la câţiva centimetri de vinclul drept al porţii apărate de Filca. În minutul 87, Negrei a executat o lovitură liberă de la 35 de metri, lateral stânga, şutul său, la colţul lung, întâlnind bara laterală a porţii apărate de Filca. Un minut mai târziu, Avramovici a văzut al doilea cartonaş galben, pentru tragere de timp, gugulanul fiind nevoit să părăsească terenul. „Croaţii” au egalat în primul din cele cinci minute de prelungire, în urma unei faze în care Ţundrea a centrat de pe dreapta, iar Moţi, aflat la 10 metri, a trimis cu capul, din plonjon, în dreapta lui Socaci.
Au urmat două reprize de prelungiri, în minutul 98 petrecându-se o fază controversată, pe un atac al Caransebeşului Bălan fiind faultat de Costachi la 18 metri, însă Constantin Stamatoiu a lăsat jocul să continue, apărarea celor de la Clocotici a respins lung, mingea a ajuns la Moţi, pe aripa stângă, acesta a intrat în careu şi a şutat la colţul lung, înscriind golul victoriei. Imediat, Constantin Stamatoiu i-a arătat şi lui Bălan al doilea cartonaş galben, ca urmare a protestelor pentru neacordarea faultului comis asupra sa, astfel că gugulanii au rămas pe final în nouă jucători. Ultima fază importantă s-a petrecut în minutul 110, când Negrei a centrat de pe partea stângă, la colţul lung, Neagu a pus latul la 4 metri, însă balonul a lovit bara stângă a porţii apărate de Filca.
Cupa şi medaliile le-au fost înmânate învingătorilor de Monica Sabolovits, Cristian Şodâncă şi Silviu Lupu, din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin. Caransebeşenii au refuzat medaliile, în semn de protest, singurul care a ridicat-o fiind antrenorul Ion Bica, însă şi acesta doar pentru a i-o oferi, la vestiar, centralului Constantin Stamatoiu.
Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (min. 46, D. Socaci), B. Gulea, N. Imbre, A. Neagu, R. Covăsală, Al. Avramovici, C. Bloju, G. Negrei, O. Bălan, Gh. Valuşescu, C. Nicoară (112, I. Bica). Antrenor, Ion Bica.
Croaţia Clocotici: M. Filca, Gh. Ribar, A. Ţundrea, A. Bordea, D. Dragotă (63, N. Budai), Al. Chelu (118, M. Udoviţă), R. Costachi, M. Vatav (84, C. Moţi), I. Haţegan, D. Guduleasa (18, N. Titi), Gh. Ifca; rezerve: F. Avram, M. Filca, C. Vucu. Antrenor, Claudiu Balaci.
A arbitrat la centru Constantin Stamatoiu (Moldova Nouă), asistat la cele două linii de Gheorghe Scînteie (Moldova Nouă) şi Cristian Buzzi (Oţelu Roşu). Observatori: Marin Vărzan (Oţelu Roşu) şi Dan Miholcea (Bocşa).